Darius Vâlcov a contestat măsura controlului judiciar și s-a prezentat, vineri, la Curtea de Apel București unde se judecă acest apel. Procurorii au cerut control judiciar în cazul său tocmai pentru a fi siguri că nu fuge din țară, în condițiile în care Înalta Curte e așteptată să dicteze o sentință definitivă în dosarul său, în care a primit deja o sentință de opt ani de închisoare cu executare, în primă instanță.
UPDATE – Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis să accepte contestația depusă de Darius Vâlcov și au ridicat măsura controlului judiciar. Fostul consilier avea interdicția de a părăsi municipiul Slatina, dar acum este cercetat în libertate.
Darius Vâlcov s-a prezentat, vineri, la Curtea de Apel București, împreună cu avocatul său, pentru a-i convinge pe magistrați să-i ridice controlul judiciar. Vâlcov a contestat măsura luată după ce fostul primar al Slatinei a publicat pe Facebook protocolul secret dintre Serviciul Român de Informații și Parchetul General.
Documentul e unul secretizat și n-ar fi trebuit să ajungă în spațiul public.
Darius Vâlcov se află în prezent sub control judiciar după ce a publicat pe Facebook documentul secretizat referitor la protocolul dintre SRI și PÎCCJ. Fost primar și fost consilier onorific al premierului Dăncilă, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente.
De fapt, asta au și urmărit procurorii. Să-l țină în țară ca să nu cumva să încerce să fugă înainte de pronunțarea unei sentințe definitive în dosaul său, în care a fost condamnat deja la 8 ani de închisoare cu executare.
La intrarea în sediul CAB, Darius Vâlcov nu a făcut prea multe declarații. A spus doar „cred că ştiţi cu toţii care e adevărul”.
Darius Vâlcov speră să obțină ridicare controlului judiciar, măsură luată recent în cazul său.
„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”
DIICOT
Deşi protocolul postat de Darius Vâlcov pe Facebook nu mai producea efecte, era vorba de un document secret, care n-avea ce să caute în spațiul public. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde vine Adina Florea, candidată la şefia Secţiei de anchetare a magistraţilor.