Dansul senzual pe care Denise Rifai îl adoră. Ce talent secret are prezentatoarea TV (exclusiv)
Emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” (Kanal D) se bucură de mare succes în România. Proiectul pe care au mizat producătorii turci a dat roade, fiind încă o dovadă clară că telespectatorii adoră să afle secrete și dezvăluiri rușinoase despre artiștii lor preferați. Vedeta cheie a acestui talk-show este Denise Rifai, una dintre cele mai apreciate jurnaliste de pe meleagurile mioritice. Dincolo de aparițiile TV, șatena este un om normal, cu pasiuni și slăbiciuni. Jurnaliștii Impact.ro au stat de vorbă cu prezentatoarea TV, de la care au aflat lucruri foarte interesante.
Toate secretele lui Denise Rifai s-au aflat
Publicul o știe pe Denise Rifai prin prisma emisiunii celebre de la Kanal D și a dezbaterilor politice de la televizor. Discretă în ceea ce privește viața personală, vedeta a decis să rupă tăcerea despre secretele ei. Datorită legăturilor serioase cu lumea orientală, tatăl său fiind iordanian, șatena este îndrăgostită de dansurile arăbești. Mărturisește că îi plac foarte mult bijuteriile din aur și parfumurile.
De ce îi place aurul
La adresa țării natale a tatălui său, Denise are doar cuvinte de laudă. Potrivit moderatoarei TV, Iordania este foarte frumoasă, fiind și locul unde i-ar plăcea să aibă o casă. Pasiunea pentru aur o are din copilărie, când era răsfățată cu astfel de bijuterii galbene de prietenii familiei sale.
„M-am născut dorindu-mi și plăcându-mi să fiu o prințesă. Eu îl iubesc pe tata foarte mult. Tata avea mulți băieți, prietenii lui arabi, și îmi aduc aminte de mine, mică fiind, plină de aur, aur mult la mâini și alintându-mă mai mult singură, așezându-mă în brațele prietenilor tatălui meu și întrebându-i foarte cald: ce cadou mi-ați adus? Și trebuia să fie puțin aur.
Eram așa cum era telenovela aceea cu Jade – Clona, era fetița ei, Samira, cam așa eram și eu când eram mică. Îmi plăcea foarte mult să stau între oameni mari și să fiu prințesă. Am avut o copilărie foarte frumoasă, mi-ar plăcea să am un copil, o fetiță poate, și să aibă și ea copilăria mea, să pot să fiu și eu pentru ea, așa cum au fost părinții mei pentru mine”, a spus Rifai pentru Impact.ro.
Pasiunile vedetei Kanal D
Când nu este în fața micului ecran, Denise Rifai își lasă costumele impecabile, își prinde părul în coadă și face foarte mult sport. Este adepta plimbărilor lungi, dar și a dansului oriental. Ori de câte ori are ocazia, cumpără foarte multe cărți, pentru că îi place să citescă.
„Îmi place să fac foarte mult sport, îmi plac plimbările lungi, îmi place să citesc, cumpăr foarte multe cărți, îmi place să văd tot ce e nou, am nevoie de aer, de spațiu, consum foarte mult din elementele acestea, îmi place muzica foarte tare, dansul mă relaxează, sunt și o zodie de aer.
Muzica are o vibrație și ascult în funcție de stare, la mine în mașină găsim toate genurile muzicale. Sunt foarte bucuroasă pentru că există radio Impuls, care are o muzică atât de curată și de proaspătă, e atât de fain ca drumul spre birou sau când pleci de la birou încărcat să poți să te relaxezi, e acolo în keyboard-ul meu, are o anume cifră”, a afirmat vedeta TV.
Are trei mari slăbiciuni
Se simte atrasă de muzica orientală și dezvăluie că știe să danseze arăbește Cele mai mari slăbiciuni ale ei sunt „bijuteriile, în primul rând, parfumurile îmi plac foarte tare și mâncarea sănătoasă”.