Dani Oțil a dat-o de gol pe Loredana Groza: ce are vedeta în living, de fapt. Lui Mihai Bobonete nu i-a venit să creadă: ”Nu, mă, nu” VIDEO

de: Irina
08 05. 2021

Dani Oțil a dat-o de gol pe Loredana Groza în cadrul unui podcast la care a fost invitat. Este vorba de emisiunea online pe care celebrul actor Mihai Bobonete o are și el, ca mai toate vedetele din showbiz. Invitat pentru un tir de întrebări ce au durat o oră și 20 de minute, Dani Oțil a reușit să divulge un secret despre colega lui de trust, Loredana Groza.

Dani Oțil a dat-o de gol pe Loredana Groza

În timp ce discuta de zor cu Dani Oțil despre vrute și nevrute, Mihai Bobonete și-a adus aminte de un episod pe care Răzvan Simion i l-a povestit în cadrul unui interviu. Se pare că cei trei ar fi fost împreună într-un club de striptease pe care actorul din Las Fierbinți l-ar fi găsit. Acolo, un mic incident s-a produs și Bobonete ar fi stricat bara de striptease.

Evident, a împărtășit această amintire cu Dani Oțil care, aparent, nu își mai aducea aminte că a fost și Mihai cu el atunci. Pentru că tot erau la un subiect incitant, matinalul de la Antena 1 a dat-o de gol pe Loredana Groza care, după cum susține el, ar avea o bară de striptease în livingul casei sale. Întrebat spre finalul discuției de unde știe el că Lori are așa ceva în casă, Dani Oțil s-a blocat și a spus scurt și la obiect: ”Altă întrebare…”

Mihai Bobonete: A zis Răzvan, într-un interviu, că el își aduce aminte că noi am stricat bara unui club de striptease. Eu nu mai țin minte, mi-a zis că eu am găsit clubul nu știu unde, că am fost acolo și am stricat bara. Bine, era în bucătărie la cineva, nu era chiar club. Eu nu mai țin minte.

Dani Oțil: Dar tu ai fost cu noi, oare? Ah, ok. Știi că Loredana Groza are bară de striptease în living?

Mihai Bobonete: Bară de striptease? Nu cred!

Dani Oțil: Ba da, are!

Mihai Bobonete: Eu am fost de mai multe ori la ea acasă și nu am văzut-o. Poate are d-asta de se… cum are magicianul baghetele (n.r. care se retrage sau micșorează)

Dani Oțil: Nu, este acolo. Tu ai fost când era… în altă eră.

Mihai Bobonete: Nu, mă, nu. Acum, mai nou?

Dani Oțil: Da.

Mihai Bobonete: Nu îi permite religia, că ea e la Hare Krishna și nu cred că îi permite religia cu bara de striptease.

Dani Oțil: Băi, eu zic că are.

Mihai Bobonete: Băi, eu sunt curios. O să o am și pe ea invitată și o să o întreb, serios, dacă are și de unde știi tu.

Dani Oțil: Altă întrebare…

Mihai Bobonete: Păi vezi…