Viorica Dăncilă trece printr-o perioadă foarte dificilă, după ce a pierdut moțiunea de cenzură și urmează să fie înlocuită în poziția de premier al României.
Victor Orban a fost propus de președintele Iohannis pentru poziția de prim-ministru al României. În teorie, ar avea deja în vedere un guvern, dar nu au fost date publicității nume de miniștri. Știm doar că va fi vorba de un guvern de tranziție, menit să faciliteze tranziția de la PSD până la viitoarele alegerei.
Chiar și în aceste condiții, Viorica Dăncilă s-a străduit să facă valuri în ultimele zile prin intermediul unor declarații acide. Dintr-un punct de vedere, ea vrea să pară hotărătă și să nu dea impresia că PSD-ul a devenit ușor de ignorat peste noapte. În acest context, a făcut mai multe declarații marți seară la B1TV.
„Eu nu pot să girez un guvern până nu îi ştiu programul de guvernare (…). Noi am văzut că au schiţat foarte multe măsuri, că trimit 400.000 de bugetari acasă şi probabil că în spatele acestei restructurări pe care spun că vor să o facă, de fapt, se ascunde acest lucru. Nu am văzut nimic spus de ceea ce vor să facă cu creşterea pensiilor şi salariilor, dacă respectă Legea salarizării, dacă aplică Legea pensiilor, nu am văzut dacă la IMM-uri păstrează acelaşi impozit. Au venit cu nişte noţiuni generale, nu au venit cu nimic, cu o foaie de parcurs, cu nişte lucruri concrete pe care vor să le facă, au venit cu nişte lozinci. Noi nu putem gira nişte lozinci”, a declarat Dăncilă luni seară la B1TV.
În privința noului guvern, Orban a început negocierile cu celelalte partide care au semnat moțiunea de cenzură și, în funcție de concluziile acelor discuții, lista completă a miniștrilor din noul cabinet va fi făcută publică. Indiferent de compoziția guvernului însă, membrii PSD nu se vor prezenta la votul de investitură.