Dăncilă, luată la mișto pe OLX: „Veioză de lux”. Prețul de mare bășcălie pus pe Dăncilă
Viorica Dăncilă a fost iar luată la mișto pe internet, de data asta într-o manieră ceva mai originală. Pe OLX, a fost scoasă la vânzare o “veioză de lux” cu chipul premierului României.
Bineînțeles că nu este vorba de nicio veioză, ci despre o bășcălie ieftină, dar care a primit zeci de like-uri chiar și după primele ore de când fusese publicat anunțul.
După cum știi, pe OLX, românii mai fac și mișto și pun tot felul de anunțuri stupide, fie false, fie cu scopul de a stârni amuzamentul.
Glumețul care a publicat anunțul cu “veioza de lux” spunea că ar fi din București, din sectorul 1, iar “obiectul” de vânzare provine chiar din “inventarul Palatului Victoria”.
Nu apare vreo fotografie cu nicio veioză, dar este precizat prețul de zece euro, negociabil. Ba chiar se poate solicita și “livrare cu verificare”. Imaginea reprezentativă este însă o fotografie mai veche, de pe vreme când Dăncilă avea vechea coafură, de care a râs întreaga țară.