Dana Rogoz și-a surprins fanii: „Urmează să trăiesc ceva important”. Toți au felicitat-o

de: Ana Chivu
14 09. 2020

Dana  Rogoz și-a anunțat fanii că urmează să trăiască emoții mari cu privire la un eveniment foarte important. Despre ce este vorba? Toți au felicitat-o în urma veștii. Actrița a susținut că este foarte fericită de felul în care arată acum viața ei.

Dana Rogoz, veste mare pentru fani

Schimbare uriașă și mult așteptată pentru Dana Rogoz! Actrița se declară mai fericită decât niciodată cu ceea ce are – o familie superbă și o carieră impresionantă. Acum este o femeie extrem de fericită, dar viața ei nu a fost mereu roz și ferită de lecții. Vedeta realizează cum s-a maturizat de-a lungul anilor și se gândește la viitor și la ce surprize ar putea să-i aducă timpul.

Cunoscuta artistă crede cu târie că se va întâmpla ceva neprevăzut în viața ei mai ales în privința aniversării sale. Dana urmează să împlinească 35 de ani, ocazie pentru care își amintește ce i s-a întâmplat în urmă cu 5 și cu 10 ani, momente care i-au marcat întreaga existență. Vedeta le-a împărtășit totul fanilor, amintindu-și de pragul de 25 de ani care i s-a părut foarte amuzant.

Dana Rogoz, veste pentru fani. Emoții mari înainte de ziua ei

Din păcate, un moment de cumpănă a fost atunci când și-a pierdut tatăl, la 30 de ani. În continuare, vedeta a luat la puricat clipele care și-au pus amprenta asupra vieții sale, dar pentru care mulțumește pentru că este ceea ce este. Una peste alta, fără a-i intriga pe cei care o urmăresc, a concluzionat cu faptul că nu știe de unde provine acest sentiment, dar că dincolo de toate mulțumirea că are o familie minunată este mai presus decât orice suspiciune de moment provenită cel mai probabil din cauza emoțiilor necunoscutului.

„Mă tot gândesc la cifra asta, la vârsta asta…”

„Luna asta fac 35 de ani. Și de vreo 2 zile mă tot gândesc la cifra asta, la vârsta asta… Primul prag din viața mea l-am avut la 25 de ani, când brusc m-am simțit om mare și cu responsabilități (LOL). Următorul l-am avut la 30 de ani. Murise tata la vârsta de 60 de ani și mi s-a părut că am ajuns fix la jumătatea vieții. Acum, ce să zic, și 35 – ul ăsta îmi sună într-un fel. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, mă prinde super bine, cu o familie minunată și cu o mulțime de planuri personale și profesionale bifate deja. Dar parcă acest 35 mă împinge să fac ceva mai mult … și nu mă refer la o petrecere. Nu știu, parcă urmează să trăiesc ceva important, dar ceva ce tot eu ar trebui să inițiez cumva, adică ceva ce depinde tot de mine. Știți ce zic?”
Dana Rogoz (Sursa: instagram.com)