20 ian. 2025 | 14:42

Dana Roba, criticată aspru pe Internet după ce și-a machiat și vopsit cele două fiice minore: ”Nu e normal ca fetițele să fie așa”

Monden
Dana Roba, criticată aspru pe Internet după ce și-a machiat și vopsit cele două fiice minore: ”Nu e normal ca fetițele să fie așa”
Dana Roba a fost aspru criticata online dupa ce si-a machiat si vopsit cele doua fiice minore

Dana Roba, make-up artist și influencer, a stârnit o adevărată controversă pe rețelele de socializare după ce a publicat imagini cu fiicele ei, machiate și coafate pentru aniversarea uneia dintre ele. În timp ce unii admiratori i-au apreciat eforturile, alții au criticat dur alegerea vedetei de a aranja astfel fetițele la o vârstă atât de fragedă.

Dana Roba a provocat indignare pe Internet după ce a decis să-și machieze și vopsească fiicele minore

Dana Roba este mama a două fetițe superbe, Celine și Chantal, și a ținut să marcheze aniversarea micuței Celine, care a împlinit 7 ani, cu o petrecere memorabilă.

Înainte de eveniment, vedeta a postat imagini și mesaje pe rețelele de socializare, arătând cum le-a aranjat pe cele două fetițe. Machiajul și coafurile elegante, inclusiv șuvițe de păr decolorate, au atras atenția internauților.

”Astăzi este ziua fetei mele CELINE, împlinește frumoasa vârstă de 7 ani. Ne-am coafat, ne-am machiat, și ne pregătim să ne îndreptăm spre cel mai frumos loc pentru evenimente de copii.

Rămâneți la noi pe story ca la 16:30 vă vom arăta totul”, a scris Dana Roba pe Instagram, stârnind reacții diverse din partea urmăritorilor.

Dana Roba, criticata aspru pe Internet dupa ce si-a machiat si vopsit cele două fiice minore

Dana Roba si fetitele ei

Critici aspre după apariția celor două micuțe în mediul online

În ciuda entuziasmului exprimat de vedetă, mulți utilizatori au considerat că gestul de a machia și vopsi fetițele la o vârstă atât de fragedă este nepotrivit.

”Lăsați copiii să fie copii”, a fost unul dintre comentarii.

”La mulți ani! Dar la 7 ani, așa machiate și cu șuvițe decolorate?”, a scris un alt utilizator.

De asemenea, alți urmăritori au încercat să găsească explicații, întrebând dacă șuvițele colorate ar putea fi realizate cu sprayuri temporare, care se spală ușor.

Cu toate acestea, reacțiile negative au continuat să curgă, iar un comentariu a atras atenția în mod special: ”Cred că dacă doamna Dana trăia într-o țară civilizată se autosesiza protecția copilului! Nu e normal la o vârstă atât de fragedă fetițele să fie așa!”.

Citește și Dana Roba se pregătește pentru un nou proces cu Daniel Balaciu. Make-up artista vrea să se căsătorească cu Beni: „Fetele au spus că îi vor spune tată” EXCLUSIV!

Dana Roba, obișnuită cu opiniile împărțite

Deși criticată dur, Dana Roba nu este străină de controversele din mediul online. Vedeta a fost adesea în centrul atenției, fie pentru activitatea profesională, fie pentru alegerile personale.

În acest caz, în timp ce unii urmăritori au apreciat efortul și dedicarea de a organiza o aniversare de neuitat, alții au considerat că machiajul și aranjamentele elaborate nu sunt potrivite pentru niște copii.

Indiferent de reacții, Dana Roba continuă să împărtășească momente din viața sa de familie cu fanii săi, declarându-se o mamă mândră și implicată.

Citește și „Toți banii mei s-au dus”! Suma uriașă pe care Dana Roba a cheltuit-o pentru a-și băga la pușcărie soțul: Fosta amantă a lui Guță a spus adevărul!