După aproape trei ani de pauză, fosta jurnalistă de la Antena 3, Dana Grecu (Dana Chera, după căsătorie) se întoarce în televiziune. Aceasta va avea propria emisiune de seară.
Emisiunea moderată de Dana Grecu va fi difuzată de luni până joi, între orele 19:00 și 21:00. Postul de televiziune care o va avea în grilă, Medika TV nu este un canal de știri, ci o televiziune de nișă.
Emisiunea de care Dana se va ocupa se numește Medika Special și ” va trata cele mai importante subiecte ale actualității”. În octombrie 2018, Medika TV a fost lansată de către Grupul Evenimentul Românesc, deținut de Vlad Pufu.
„Pentru ca am o dorință mai veche, care venea dintr-o frustrare, acutizată în ultima vreme, cât am consumat media ca spectator. Anume aceea de a vedea la TV oameni care au făcut ceva în viața lor. Care au o meserie. Care s-au lovit, ca practicieni, de mizeriile din legile și regulamentele făcute anapoda pentru ei de unii care vorbesc des la TV. Deci simt nevoia unor păreri avizate!
Am obosit cu cei care pot vorbi despre orice. Oricât. Oricum. Care nu pot să spună: NU ȘTIU SĂ VĂ SPUN! Echipa de la Medika așa m-a convins. Cu principiul: chemăm în emisiuni oameni care știu despre ce vorbesc. Specialiști. Elita asta mută, din sănătate, din educație, care a ținut țara . Făcând.
Medicii, profesorii, cercetătorii, sunt elita unei nații. Ei nu pot fi ținuți dosiți și scoși din umbră doar atunci când vrem să ne spălăm mâine murdare de atâta politică degeaba. Medika asta își propune și cu asta m-a convins”, a spus Dana Chera Grecu pentru Paginademedia.ro