Dan Petrescu, răspuns misterios legat de la plecarea de la CFR Cluj. „Voi discuta cu Neluțu Varga” – VIDEO
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Dan Petrescu pare tentat să rămână, deși în presa din Coreea de Sud s-a scris că antrenorul român va prelua formația Jeonbuk Hyundai de pe data de 11 iunie. „Bursucul” așteaptă o întâlnire cu Neluțu Varga în care să lămurească situația.
Dan Petrescu, discurs misterios în legătură cu plecarea de la CFR Cluj
Dan Petrescu a ratat titlul cu CFR Cluj, dar a reușit să califice echipa în preliminariile Europa Conference League, în urma unui meci de baraj cu U.Craiova 1948. Antrenorul echipei a fost foarte tensionat în ultimele săptămâni și au existat multe zvonuri care anunțau că nu va mai rămâne în România, deși mai are un an de contract. Presa din Coreea de Sud a scris că fostul internațional ar fi semnat un contract cu Jeonbuk Hyundai, locul șapte în prima ligă, iar peste câteva zile ar urma să ajungă la pregătire.
Dan Petrescu a negat aceste informații și a transmis că va lua o decizie în privința echipei pe care o va antrena după o discuție cu patronul formației CFR Cluj, Neluțu Varga.
„Mâine voi discuta cu domnul Varga. El trebuie să decidă, nu eu. Da, eu vreau să rămân la CFR, dar vreau să văd și ce avem pentru anul viitor, ce obiectiv, ce jucători. Trebuie să avem o discuție mai lungă. Cred că și dacă pierdeam eram dorit de domnul Varga, dar trebuie să vedem în ce condiții.
Vreau să fiu fără fotbal o perioadă, 7-10 zile. Să nu mai văd meciuri, să nu mai studiez. Sper să plec și puțin, dar nu în România”, a declarat tehnicianul formației CFR Cluj.
Relația dintre Dan Petrescu și Neluțu Varga a avut multe obstacole, iar acum câteva luni, antrenorul a fost la un pas să fie dat afară. Clauza de reziliere de 400.000 de euro a oprit acest „divorț”. Acum câteva săptămâni finanțatorul formației i-a propus antrenorului un contract până în anul 2029, dar nu a primit niciun răspuns.
Neluțu Varga s-a supărat după ce a văzut scandalul pe care l-a făcut Dan Petrescu la meciul CFR Cluj – Farul și a promis că nu se va mai întâmpla niciodată așa ceva. Discursul lui a fost interpretat ca un mesaj „de adio”.