Dan Negru, despre declinul TVR: ‘Au dezmembrat televiziunea publică’. Cabral a intervenit imediat

de: Iulia Statie
22 09. 2021

TVR se confruntă cu mari probleme în ultima perioadă. Dan Negru s-a decis să vorbească despre declinul postului de televiziune, făcând comparație cu audiența pe care o înregistrau emisiunile în trecut. Mărturisirile cunoscutului prezentator i-au atras atenția lui Cabral.

Ce a spus Dan Negru despre TVR. Prezentatorul a uluit românii

Dan Negru a explicat că TVR făcea competiție cu emisiunile de la Pro TV în urmă cu 18 ani prin audiență, iar posturile de televiziune private nu ar mai fi câștigat atât de mulți bani în zilele noastre dacă televiziunea de stat ar fi rămas în top, însă alte interese au intervenit la mijloc.

„Așa arăta interesul publicului pentru tv acu’ 18 ani…

Făceam „Ciao Darwin” la vremea aia șI TVR , televiziunea de stat, era in top audiențe, imi era competitor. Dacă televiziunea publică ar fi rămas la fel de puternică, alea particulare ar fi avut azi mai puțini bani din publicitate pentru ca TVR ar fi fost un jucător important.

Un TVR ca RAI-ul italian care are , de exemplu, „The Voice” era azi o miză. Cei care au dezmembrat televiziunea publică și au dat-o la fier vechi au fost vizionari pentru afacerile lor. Statul, fraier, a rămas păgubit…

TVR e fabrica de stat , desfăcută bucată cu bucată și dată la fier vechi…”, a scris Dan Negru, pe Facebook.

Cabral Ibacka: ‘Treaba asta mi se pare tristuță’

Mulți fani au comentat la postarea făcută de Dan Negru cu privire la schimbările din TVR, dar printre vedetele care au fost atrase de mărturisirile prezentatorului de televiziune se numără și Cabral, care a reacționat imediat și și-a spus părerea.

Cabral a susținut că nu trebuie neapărat ca TVR să aducă mulți bani, ci, mai degrabă, să le pună la dispoziție românilor programe educative. De asemenea, starul TV a explicat că proiectele pe care le are postul de televiziune nu atrag audiența.

„Danule, eu nu cred că ăsta e rolul TVR, să facă bani. Cred că românii plătesc pentru TVR pentru alte lucruri, mai importante.

Aș prefera ca televiziunea de Stat să toace bani în continuare, dar cu folos. Să reușească programe prin care să educe, să ajute, să informeze, să susțină și să lase „gălăgia pe bani” pentru comerciali. Uite, Virgil Iantu a făcut treabă bună cu proiectul lui de pe TVR.

Și mai sunt câteva produse bune. Problema este că nu reușesc să facă mai multe chestii apetisante, care să justifice banii care sunt cheltuiți acolo. Nu sunt cenzor de calitate, nu fac eu lista cu „aia e bună, aia e rea”.

Dar, când te uiți pe audiențe, vezi că nu reușesc să atragă public cu produsele lor. Și treaba asta mi se pare tristuță.”, a scris Cabral Ibacka.