05 iun. 2024 | 20:35

Dan Bursuc, reacție copleșitoare după moartea lui Neluță Neagu: “Începem să dispărem unul câte unul”. Și Adriana Antoni îl regretă pe celebrul lăutar EXCLUSIV

EXCLUSIV
Dan Bursuc, reacție copleșitoare după moartea lui Neluță Neagu: “Începem să dispărem unul câte unul”. Și Adriana Antoni îl regretă pe celebrul lăutar EXCLUSIV
Dan Bursuc, reacție după moartea lăutarului Neluță Neagu

Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți lăutari din România, Neluță Neagu, s-a stins din viață în cursul zilei de astăzi, după o perioadă lungă de timp în care s-a confruntat cu probleme de sănătate. Dan Bursuc a reacționat la moartea colegului său de breaslă.

Adriana Antoni, cuvinte frumoase despre Neluță Neagu

Update 5 iunie 2024, ora 20.26. Prezentă la evenimentul Elle, cântăreața de muzică populară Adriana Antoni a oferit o primă reacție, exclusiv pentru Playtech Știri, după moartea regretatului lăutar Neluță Neagu.

„L-am cunoscut nu foarte îndeaproape, fost un om în muzica noastră românească, căreia i se va simți lipsa, cu siguranță. Un om mare al muzicii lăutărești. Ne-am dori ca acești oameni să traiască infinit. Din păcate, unii se duc prea devreme. Mai era loc și pentru dânsul”, ne-a declarat artista Adriana Antoni, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Știrea inițială

Dan Bursuc, reacție după moartea lui Neluță Neagu

Moartea lui Neluță Neagu a adus durere în suflet multor oameni, atât fanilor care îl ascultau cu plăcere la evenimente, cât și colegilor care au lucrat cu el de-a lungul timpului.

Dan Bursuc a vorbit despre moartea lui Neluță Neagu. Cei doi se cunosc de la 15 ani, iar ultima conversația pe care au avut-o a avut loc anul trecut. Impresarul știa de problemele de sănătate cu care se confrunta Neluță.

„Sunt foarte supărat de ceea ce am auzit. Îl cunoșteam de la vârstă de 15 ani. Ultima conversație cu el am avut-o anul trecut, am avut un turneu și apoi nu am mai apucat să vorbesc. Am înțeles că el a fost să se controleze prin Franța și nu am mai vorbit cu el de câteva luni de zile.

Am aflat că a murit de la unul dintre colegii mei. Eu sunt plecat în Elveția. Nu sunt în țară, dar am fost sunat de către colegi și mi-a dat vestea asta. Mi-a luat toată vlagă. Stau și mă gândesc ce se întâmplă cu colegii noștri. Și soția lui a murit în Săptămâna Mare anul trecut.

El avea probleme de sănătate, a fost să se controleze în Franța. Avea neamuri pe acolo și au stat prin preajma lui. Am înțeles că încă nu l-au adus în țară. Este tot în Franța.

Pentru prietenul nostru, fratele nostru….A plecat încă o stea din lumea noastră, unul dintre cei mai mari soliști de muzică de petrecere. Ușor, ușor începem să dispărem unul câte unul, iar muzică noastră rămâne fără marii noștri interpreți.

A fost o emblemă a muzicii lăutărești! Un om deosebit, cu o voce minunată, care a fost îndrăgit de întreagă țară!”, a declarat Dan Bursuc în exclusivitate pentru Playtech.ro.

Tragedie fără margini în lumea muzicii lăutărești


După o perioadă lungă de timp în care s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, Neluță Neagu s-a stins din viață. La finalul anului trecut, iubitul lăutar a trecut printr-o intervenție chirurgicală extrem de dificilă.

La momentul acela a trecut peste operație fără probleme, dar recuperarea a fost una foarte grea. Mai mult, moartea soției lui Neluță a fost un alt factor care a dus la degradarea stării sale de sănătate. Din păcate, aceasta a murit în Săptămâna Mare, anul trecut.

„Venim pe rând, dar plecăm pe sărite. Cu durere în suflet, Neluță Neagu a pierdut în noaptea aceasta jumătatea care i-a fost stâlpul familiei, doamna Carmen. Condoleanțe și putere să poți trece peste această mare durere”, a scris un fan la vremea respectivă.