Dan Bittman, anunț surpriză: a decis să se vaccineze. Ce marcă a ales, de fapt: ”În alea am încredere” VIDEO

de: Irina
09 05. 2021

După 1 an de pandemie în România, artistul a ales să se inoculeze. Dan Bittman a făcut un anunț surpriză: a decis să se vaccineze. Dar nu va opta pentru noua tehnologie care a ieșit pe piață în ultimul an, din lipsă de încredere. Aflați mai jos ce marcă de vaccin își dorește solistul trupei Holograf.

Dan Bittman, anunț surpriză: a decis să se vaccineze

Cântărețul, care în ultimul an a avut doar 2 sau 3 concerte și s-a declarat la un pas de faliment, a decis să se inoculeze. Dan Bittman își dorește să se vaccineze cu serurile tradiționale, preferând vaccinul Johnson & Johnson. Cu toate acestea, artistul s-a arătat interesat și de produsul AstraZeneca din Marea Britanie.

În cadrul unei emisiuni de sâmbătă seară de la B1 TV, Dan Bittman a șocat. Artistul a mărturisit că el își dorește vaccinarea anti-covid-19 cu un ser ce folosește o tehnologie tradițională. Acesta a mărturisit că nu are încredere în serurile Pfizer sau Moderna, cele care folosesc tehnologia ARN mesager.

”După un an de zile şi toate măsurile luate, suntem în aceeaşi situaţie iar poporul a fost foarte obedient. A respectat măsurile impuse şi, cu toate acestea, suntem într-o situaţie gravă.

Respect legea şi am respectat-o în tot acest an. Dar am senzaţia că oamenii care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o situaţie de criză. Vor neapărat să o facă…

Nimeni nu doreşte, de fapt, să îmbunătăţească ceva. Dimpotrivă. Doreşte să aibă cifre. Doreşte să vândă în continuare marfă: medicamente, teste, vaccinuri. Ce rost are să discutăm? Suntem în aceeaşi situaţie ca atunci când nu exista vaccin. Ba chiar mult mai rea”, a spus Dan Bittman în cadrul emisiunii de la B1 TV.

Dan Bittman, împotriva ARN mesager

Artistul a mărturisit că nu este deloc încântat de noua tehnologie apărută în lumea vaccinurilor. Acesta susține că își dorește varianta produsă prin metode tradiționale, care există deja de ani buni pe piață. Evident, decizia lui este bazată pe lipsa studiilor îndelungate asupra ARN mesager.

„Nu m-am vaccinat, dar mă voi vaccina. Am așteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai tradițional și în alea tradiționale am încredere. Nu am încredere în astea cu ARN Mesager că Pfizer și Modernă, de asta aștept pe cel de la J & J. Dar, uite, că să nu zică lumea nu știu ce, mă voi vaccina cu AstraZeneca.

Eu nu știu de ce nu se explică lunii care e speriată de tromboze că dacă iei cu o săptămâna înainte un anticoagulant, care costă 5 lei, nu se întâmplă nimic riscant. Nu e comunicare deloc iar lumea e speriată„, spunea, la acea vreme, Dan Bittman, care s-a despărțit în urmă cu câteva luni de Liliana, mama copiilor săi.

Dan Bittman, mândru de Diana Șoșoacă

”Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Şoşoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot…Românii au uitat să-şi ceară drepturile, nu ştiu nici ce drepturi au. Unii sunt deranjaţi de modul in care ea se exprima”, a mai spus Dan Bittman despre Diana Șoșoacă, cu care a și susținut un interviu de 3 ore.