Dan Barna s-a întâlnit cu Florin Piersic, în aeroport. Ce i-a spus actorul fostului candidat la prezidențiale

de: Diana Radu
17 11. 2019

Dan Barna, fostul candidat la prezidențiale propus de USR s-a întâlnit recent cu Florin Piersic în aeroport la Cluj-Napoca. Momentul a fost surprins și postat pe Facebook chiar de către liderul USR, care a menționat că acum că a ieșit din campania electorală, se poate bucura fără grijă de întâmplările ”simpatice” din viața lui.

Dan Barna s-a întâlnit cu Florin Piersic, în aeroport. ”I-am cerut un autograf”

Dan Barna și Florin Piersic s-au întâlnit în aeroportul din Cluj

Dan Barna spune că actorul i-a vorbit despre încredere, despre viitor şi despre mult suflet, iar el i-a cerut un autograf pe agendă. Dan Barna a obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale un procent de 15,02%, situându-se pe locul trei.

„Întâmplare de sâmbătă. Acum, că am ieşit din logica de campanie, am din nou ocazia să mă bucur fără grijă de întâmplările simpatice ale câte unei zile. Am avut bucuria să îl întâlnesc în aeroport în Cluj pe Florin Piersic. Nu ne cunoşteam, dar toate întâmplările ultimelor luni l-au făcut să-mi vorbească, cu căldura şi energia lui inegalabile despre încredere, despre viitor şi despre mult suflet”, relatează liderul USR într-o postare pe Facebook. El spune că a fost un autentic sentiment de bine, pentru care i-a mulţumit. „Şi da, chiar i-am cerut un autograf pe agendă”, încheie Dan Barna.