Echipele ce au ajuns până în etapa finală a noului sezon al reality show-ului difuzat de Antena 1 s-au întors acasă. Momentul reîntâlnirii cu cei dragi, în România, a fost surprins de fotoreporteri. Dan Alexa, îmbrăţişare cu una dintre concurentele Asia Express, în Aeroportul Otopeni.
Asia Express, cel mai dificil reality show difuzat de Antena 1, și-a încheiat ultima etapă în urmă cu două zile, iar astăzi concurenții care au ajuns până în finală s-au întors în România. Marea finală s-ar fi disputat între echipele formate din Ștefan Floroaica – Alexandru Ion și Gabi Tamaș – Dan Alexa. În cele din urmă, se pare că marii câștigători au fost cei doi fotbaliști.
Dan Alexa a fost întâmpinat la sosire de soția sa și de copilul lor, care s-a bucurat enorm să-și revadă tatăl.
Cu toate acestea, fostul fotbalist nu a uitat de colegele care i-au fost alături în competiția de la Antena 1. La un moment dat, a strigat-o pe Olga Barcari, iar bruneta s-a întors imediat spre el, fiind întâmpinată cu o îmbrățișare călduroasă, imaginile fiind publicate de Cancan.
Apoi, Dan Alexa s-a apropiat de Karmen Minune, fiica lui Adrian Minune, și a sărutat-o părintește pe frunte. După un rămas-bun plin de emoție, fostul sportiv a plecat spre casă alături de familia sa.
„La început mi-a fost greu să accept, mai ales că am un contract în curs cu Tunariu. Apoi am aflat mai multe despre complexitatea emisiunii, ce înseamnă emisiunea, ce experiențe poți să trăiești. Plus partenerul! Gabi m-a convins, pentru că e un partener în care pot să-mi pun toată încrederea.
Îl cunosc foarte bine, e performant, e competitiv, adică e loial, te poți baza pe el. Am nevoie de ieșitul din zona asta de confort. Cred că îmi va ajuta foarte mult.
Asia Express este o competiție foarte importantă. Am aflat ulterior ce înseamnă producția asta, e o adevărată industrie în spate! Am acceptat, vedem ce urmează! Am înțeles că e o emisiune foarte, foarte grea din toate punctele de vedere. Îmi doresc doar să pot să intru repede pe formatul emisiunii.
E o emisiune complexă, probele sunt complexe, e o uzură foarte mare atât fizică cât și psihică. Trebuie să fii foarte obișnuit cu absolut orice și să fii performant în tot ceea ce faci.”, spunea fotbalistul înainte să plece la Asia Express.