03 iul. 2020 | 08:18

Dacia, surpriză imensă pe piața auto. Anunțul făcut din Franța

Știri generale
Dacia, surpriză imensă pe piața auto. Anunțul făcut din Franța

Luna trecută, Dacia a înregistrat pentru prima dată în 2020 o creștere a înmatriculărilor de autovehicule noi pe piața franceză. Acest avans vine în contextul în care în intervalul ianuarie-mai marca autohtonă a punctat numai scăderi de două cifre.

Dacia, surpriză imensă pe piața auto

În luna iunie, înmatriculările de autoturisme și comerciale Dacia s-au majorat cu 9% pe o piață franceză, care a urcat cu 2,4% fapt pentru care cota de piață a mărcii autohtone a ajuns la 5,5% în iunie, față de 4,6% în primul semestru.

Începând cu luna martie, Franța, alături de întreaga Europă a fost lovită puternic de pandemia de coronavirus. Dacă în România, chiar și în timpul stării de urgență, centralele auto au rămas deschise, în Franța, Italia sau Spania, unele dintre cele mai mari piețe europene pentru Dacia, ele au fost închise. motiv pentru care, practic, și vânzarea de mașini a fost sistată. Astfel că, în lunile ce au urmat, vânzările s-au apropiat de zero, iar înmatriculările au scăzut cu 80, respectiv 90% în martie și aprilie. Odată însă cu relaxarea, scăderea s-a redus în mai la 51%, iar luna iunie a adus prima creștere.

Creșterea înmatriculărilor Dacia vine în contextul în care săptămâna trecută, Cristophe Dridi, președintele și directorul general al Automobile Dacia, spunea în premieră în cadrul emisiunii SF Investiți în România faptul că are în plan ca până în septembrie să revină la producția de dinainte de pandemie.

Cel mai mare producător român de automobile

Menționăm că Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile. Din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al Automobile Dacia S. A. îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.

Automobile Dacia mai deține și următoarele companii: Mașini Unelte Dacia, Motoare Dacia, Servicii Comune Dacia și Utilaje Dacia, care au fost create înainte de privatizarea uzinei Dacia în anul 1999.

Parteneri
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redactia.ro
„Am dormit prin trenuri!” Cum a trecut actorul Marian Râlea peste dramele care i-au zguduit viața: „Teatrul m-a salvat”
Click.ro
VIDEO. Marcel Ciolacu și-a scris pe mână „Nu se mărește TVA-ul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Blestemul piesei 'Ești iubibilă', a trupei Taxi. Cuplurile de vedete din videoclip s-au despărțit unul după altul!
Unica.ro
Netflix, într-un scandal uriaș. Meghan și Harry sunt implicați
EVZ.ro
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Spynews
Bomba anului despre Călin Georgescu. S-a aflat planul lui Donald Trump în România: Are nevoie de el
Capital.ro
Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva și-au transformat total vila de 1 milion de euro: living primitor, pian, curte spațioasă, piscină și asta nu e tot. Detaliul fabulos care se vede în imagini
Avantaje
TRADIȚII și OBICEIURI de SF. VASILE! CE este INTERZIS ASTĂZI să ÎȚI MEARGĂ BINE
Mediaflux
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Spynews.ro
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la superlativ
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro