Dacă despre Cristian Popescu Piedone se știe cine este, ce a făcut, și mai nou ce-l așteaptă, despre fiul edilului sectorului 5 al Capitalei, Vlad Popescu se știau puține lucruri până recent. Ajuns deputat, acesta și-a publicat declarația de avere, dar și CV-ul, în care apar atât specializările făcute, cât și calitățile sale printre care și „capacitatea foarte bună de comunicare cu diverse părţi interesate”. Până de curând Vlad Popescu făcea parte din lista deputaților și senatorilor care nu își publicaseră CV-ul.
Intrat în Parlamentul României, de pe listele PSD pentru Camera Deputaților, Vlad Popescu este printre puținii deputați cu cele mai puține intervenții în plenul Parlamentului. Ales ca deputat pentru Circumscripția Suceava, tânărul de numai 30 de ani nu a avut în toți acești doi ani de mandat mai mult de două luări de cuvânt.
Așa cum era normal, prima a fost la depunerea jurmântului, iar cea de a doua a fost în martie anul trecut, moment în care propunea câteva amendamente la un proiect de la modernizare a unor drumuri în localitățile bucovinene Pătrăuți și Frasin.
Un alt capitol la care fiul edilului de la Sectorul 5 era codaș, conform listelor, era publicarea CV-ului. Vlad Popescu era pe lista rușinii, alături de alți 57 de parlamentari care nu și-ar fi publicat până la această dată CV-ul.
Conform CV-ului, pe deputatul Vlad Popescu îl recomandă poziția avută anterior, cea de antreprenor și cei „peste 10 ani experiență în administrarea și managementul afacerii.”
Fiul primarului Cristian Tudor Piedone a candidat în 2020, la funcția de deputat din partea PPU, dar ca afiliat la Grupului parlamentar al PSD. Conform aceleiași declarații Vlad Popescu este membru în trei comisii din Camera Deputaților, după cum urmează:
În prezent este președintele filialei PPU Suceava, după ce a deținut aceeași funcție, dar la nivelul Sectorului 5 al Capitalei. Este absolvent al Universității „Titu Maiorescu”, fiind licențiat în drept și cu diplomă de licență luată la finalul celor patru ani de studii, între anii 2008 și 2012.
După terminarea facultății a activat între 2016 și 2020 ca și consilier de vânzări în cadrul companiei Urban SA, și este încă activ, încă din 2010, în cadrul companiei GOD TRUST ENTERPRISES S.R.L., firmă ce activează în industria HoReCa. În rest, din punct de vedere al abilităților tânărul deputat Vlad Popescu scrie în CV-ul său că îl recomandă:
„- Capacitatea foarte bună de comunicare cu diverse părţi interesate (autorităţi de reglementare, autorităţi publice şi locale, părţi contractante, etc…)
‐ Capacitatea de comunicare deosebită, transmiţând informaţii simple şi complexe în mod coerent şi explicit (participări cu lucrări şi expuneri libere la un numar mare de conferinţe naţionale şi internaţionale)”, conform CV-ului publicat recent.
Cât despre declarația de avere a acestuia, conform datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, Vlad Popescu spune că deține în București trei terenuri, unul de 176 de metri pătrați, încă din 2014, și altul de 102,52 de metri pătrați din 2002, și încă unul de 48 de metri pătrați. Mai deține un alt teren în Constanța, de 69 de metri pătrați.
În declarația de avere mai apar patru autoturisme, mărcile fiind Volkswagen, Land Rover, MBW și Porche, din 2013, 2011, 1985 și, respectiv, 2013. Mai apar și alte autoturisme vândute sau schimbate, în perioada anilor 2020 și 2021, contra unui total de 25,000 de euro, respectiv, 400,000 de lei.
Deține și conturi bancare în valoare de 908,540,000 de lei, la Libra Bank. Din punct de vedere al veniturilor, Vlad Popescu a încasat în 2020 suma de 98.532 de lei, din funcția de consilier de vânzări, iar ca parlamentar, a încasat 5.000 de lei.
Alte venituri declarate sunt ale soției acestuia, Mihaela Loredana Popescu, aceasta încasând în 2020 suma de 15.927 de lei, ca și economist, plus un stimulent de inserție, în valoare de 5.200 de lei, pentru concediul de creștere copil, conform celor declarate în actul oficial. Se pare că Vlad Popescu nu ar avea datorii la bănci, sau credite luate pe numele său, conform declarației de avere publicate.