Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022. Cât plătim pentru un euro la început de weekend?
Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022. Ziua de ieri, atât la cursul BNR, cât și pe bursele europene, a adus noi valori negative și pozitive. Conform specialiștilor, de luni și până ieri, acțiunile europene au crescut, după ce săptămâna trecută au înregistrat o scădere puternică din cauza temerilor legate de recesiune. Datele arată creșteri ale acțiunilor franceze, dar limitate, după ce președintele Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în alegerile parlamentare din țară. Rămâne să vedem cum se va încheia ziua de astăzi, atât pe plan local, la cursul zilei, cât și la nivel european, pe bursele de tranzacționare.
Fluctuațiile pe bursele europene pe 23 iunie 2022
Încă de la începutul acestei săptămâni, Indicele pan-european STOXX 600 a resimțit o creștere cu 1,0%. Același lucru s-a înregistrat și la acțiunile din sectorul bancar, turism și energie, care au fost lovite de criză, dar volumele au fost limitate.
Indicele de referință a pierdut 4,6% și a atins săptămâna trecută minimul ultimului an, în contextul unei vânzări globale care a fost alimentată de îngrijorările legate de majorările agresive ale ratelor de dobândă ale Rezervei Federale americane și ale altor bănci centrale importante, care ar putea declanșa o recesiune. Cât despre predicțiile pentru astăzi, vineri 24 iunie, specialiștii sunt de părere că:
„Expirarea opțiunilor de vineri și lipsa unor decizii importante ale băncilor centrale ar putea ajuta acțiunile să recupereze controlul săptămâna aceasta, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă de timp.”, a declarat Chris Beauchamp, analist șef de piață la platforma de tranzacționare online IG.
Rămâne să vedem cum vor închide astăzi bursele internaționale. De cealaltă parte, astăzi vom avea un nou curs BNR pentru 24 iunie 2022, și după ora 13:00 vom afla cât plătim pentru un euro la început de weekend.
Cursul zilei de 24 iunie 2022
Astăzi avem un nou curs, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu moneda europeană și rubla rusească în contextul actualei situații economico-geo-politice.
Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.
Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022: Euro
1 euro = 4,9471 Lei (+0.0007 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9471 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0007 Lei.
Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022: Dolar
1 dolar = 4,6905 Lei (-0.0163 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,6905 Lei, alături de o variație negativă de -0.0163 Lei.
Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022: Lira sterlină
1 liră = 5,7699 Lei (+0.0233 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,7699 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0233 Lei.
Rubla detronează dolarul american la tranzacționare
Banca centrală din Rusia anunță că rubla a atins un maxim al ultimilor 7 ani de 50 pentru un dolar, înainte de a reveni la nivelul de 53, în condițiile în care prețurile în creștere pentru principalele exporturi ale Rusiei și scăderea importurilor continuă să susțină moneda.
În ciuda incertitudinii mai mari privind nivelurile de aprovizionare cu energie a Europei, cererea în creștere pentru petrolul și gazele naturale rusești din Asia, pe fondul creșterii prețurilor la materiile prime energetice, a susținut rubla la niveluri solide.
În același timp, o prăbușire a importurilor din cauza sancțiunilor mai stricte din partea Occidentului a oprit cererea internă pentru dolar, exacerbând comisioanele mari și ratele negative ale dobânzii pe care băncile sunt obligate să le aplice la depozitele de valută din statele neprietenoase.
Forța rublei se menține în pofida eforturilor puternice ale autorităților ruse de a devaloriza moneda la niveluri mai optime. Kremlinul a relaxat regulile anterioare privind vânzările obligatorii de valută pentru întreprinderile dominante la export, în timp ce banca centrală a operat o reducere neașteptat de mare a ratei dobânzii la nivelul de 9,5% de dinainte de invazie în timpul ultimei sale ședințe.
Rusia înregistrează venituri record din petrol și gaze naturale
Citește și: Rusia și costul invaziei asupra Ucrainei: rubla a devenit o hârtie fără valoare
Curs valutar BNR pentru 24 iunie 2022: Rubla rusească
1 rublă = 0,0873 Lei (-0.0002 Lei)
O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0873 Lei, alături de variația negativă de -0.0002 Lei.
Indicele ROBOR stabilit de BNR pe 24 iunie 2022
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează:
- Indicele ROBOR la o lună: 5.69
- Indicele ROBOR la trei luni: 6.18
- Indicele ROBOR la șase luni: 6.33
- Indicele ROBOR la douăsprezece luni: 6.52