Curs valutar BNR, luni, 13 iulie 2020. Cât costă euro azi

Curs valutar BNR, luni, 13 iulie 2020. Cât costă euro azi

Specialiștii de la Banca Națională a României au emis un nou curs valutar pentru luni, 13 iulie 2020. Care sunt cotațiile monedelor de circulație internațională – Euro, Dolar, Liră sterlină și care este evoluția Indicelui ROBOR?

Curs valutar BNR pentru luni, 13 iulie 2020

Banca Națională a României indică un nou curs valutar pentru ziua de luni, 13 iulie. Noile cotațiile ale monedelor de circulație vor putea fi disponibile pe site-ul oficial al BNR în jurul orelor 13:10. Până atunci, iată evoluția monedelor care te interesează, dar și cea a Indicelui ROBOR! Indicele ROBOR stabilit în data de 9 iulie nu a indicat nicio schimbare în ceea ce privește calculele la 3 luni: 2.15%, cele la 6 luni: 2.23% sau cele la 12 luni: 2.35%.

„Banca de Dezvoltare, încă o bancă de stat când avem atâtea bănci de stat, face parte dintr-o strategie de reorganizare, să-i spun, a întregului pachet de companii financiar-bancare pe care le are statul. De ce avem nevoie de această Bancă de Dezvoltare? Pentru că aşa cum avem companiile construite, aceste companii financiar-bancare, niciuna dintre ele nu poate să acceseze bani din Planul Juncker, de exemplu. Asta este o problemă foarte mare.Mai mult, având o bancă de dezvoltare, atunci când vrei să faci un proiect important, strategic, de infrastructură de exemplu, nu trebuie să te mai duci la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), ai propria sursă de finanţare”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor.

 Evoluția monedelor Euro și Dolar

Curs valutar BNR pentru: Euro
1 Euro – 4.8423 Lei (+0.0005 Lei)

Un euro a avut în cursul indicat anterior valoarea de 4.8418 Lei, alături de variația negativă de +0.0010 Lei, arată Banca Națională a României.

Curs valutar BNR pentru: Dolar
1 Dolar =4.2788 Lei (-0.0105 Lei)

Un dolar a avut în cursul anterior valoarea totală de 4.2893 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0177 Lei, indica Banca Națională a României.

Curs valutar BNR pentru: Liră sterlină
1 Liră sterlină = 5.3932 (-0.0160)

O liră sterlină a avut în cursul indicat anterior valoarea totală de 5.4092 de Lei, alături de variația negativă de -0.0007 de Lei, arată Banca Națională a României.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI