Curs de prim ajutor. Cât costă și cât durează să înveți să salvezi viața unui om

Curs de prim ajutor. Cât costă și cât durează să înveți să salvezi viața unui om
Un curs de prim ajutor ar putea fi cel mai important curs pe care l-ați face vreodată

Sunt cazuri, ca cel al fotbalistului danez Christian Eriksen, în care suntem nevoiți să acordăm primul ajutor. Este foarte important să știm ce avem de făcut în astfel de situații. Peste tot în lume se fac cursurile de prim ajutor. Inclusiv România are diferite programe care îi învață pe români cum să acorde primul ajutor în situații limită. Un curs de prim ajutor nu durează mult, iar prețurile variază în funcție de ce vrem să învățăm.

Cât costă un curs de prim ajutor

Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest concept, primul ajutor este asistența inițială acordată oricărei persoane care suferă o boală sau o vătămare bruscă. Acesta se acordă cu grijă pentru a păstra victima în viață, și pentru a preveni agravarea stării. Genul acesta de intervenții, imediate,  pot ajuta ca șansele de viață ale victimei să crească.

Genul acesta de curs ar putea fi cel mai important pe care l-ați face vreodată. În caz de urgență, veți avea cunoștințele și încrederea pentru a oferi asistență care poate salva vieți. Deși mulți participă la formare ca parte a unei cerințe la locul de muncă, aceste abilități sunt de neprețuit în situațiile de zi cu zi. Există o mulțime de motive pentru a învăța un curs primul ajutor.

În general, informațiile online despre curs și despre ceea ce ne putem aștepta sunt adesea greu de găsit. De exemplu, în România sunt mai multe instituții, de stat, și private, acreditate care vă pot oferi un curs de prim ajutor. Prețul, depinde în funcție de pachetul de curs pe care-l alegeți. În esență, un curs de prim ajutor poate costa 150 de lei.

Cât durează un curs de prim ajutor

Un astfel de curs se poate derula pe parcursul a minim trei ore, sau, așa cum spuneam, în funcție de pachet, poate dura maxim două zile. În România, instituții precum Crucea Roșie Română, organizează astfel de cursuri de prim ajutor. Pentru un curs de prim ajutor în caz de urgență de o zi, participanților li se oferă un amestec atât de practică cât și de teoretie. Veți învăța cum să examinați o victimă, să folosiți un defibrilator.

Instructorii vă vor ajuta să vă familiarizați cu suportul vital de bază și să învățați cum să controlați sângerările și traumele. Acestea oferă abilități pentru a depăși o situație potențial amenințătoare suficient de mult timp pentru ca persoanele instruite medical să ajungă la locul unui accident.

Într-un curs de prim ajutor sunt predate alte abilități esențiale, cum ar fi tratarea arsurilor și opăririi, precum și asistarea unei persoane care se sufocă. Înregistrarea și raportarea este un alt domeniu acoperit. Acest capitol este deosebit de important pentru cei din mediul de lucru.

Cursul standard de o zi nu va implica un examen final sau o evaluare. În schimb, studenții sunt evaluați pe tot parcursul zilei de către un instructor acreditat. Dacă toate demonstrațiile sunt realizate cu succes, studenții vor primi o certificare valabilă timp de trei ani. În concluzie, este foarte bine să mergem la astfel de cursuri, pentru că niciodată nu știm când am putea fi în postura să putem salva o viață și să știm ce avem de făcut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI