26 feb. 2021 | 09:15

Curs BNR pentru 26 februarie 2021. Valorile noi ale cotațiilor

Curs Valutar
Curs BNR pentru 26 februarie 2021. Valorile noi ale cotațiilor
Curs BNR pentru 26 febraurie 2021

Specialiștii de la Banca Națională a României vor emite un nou curs valutar pentru ziua de vineri, 26 februarie. Ai mai jos evoluția monedelor de circulație internațională: euro, dolar și franc elvețian, dar și evoluția Indicelui ROBOR. Iată care sunt schimbările pentru azi!

Curs BNR pentru 26 februarie 2021

Specialiștii de la Banca Națională a României aduc în prim-plan un nou curs valutar. Noile cotații își vor face apariția pe site-ul oficial în jurul orelor 13:00. Până atunci, ai mai jos evoluția monedelor!

„Trecutul băncii centrale a României, la fel de greu încercată ca destinul nostru naţional, a dovedit în repetate rânduri capacitatea BNR de a-şi adapta misiunea la realităţi economice dificile.

În perioada interbelică, BNR a avut un rol esenţial în refacerea economică a ţării. În acelaşi timp, a gestionat provocarea unificării monetare pe teritoriul întregii Românii şi efectele Marii Depresiuni din 1929. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, banca centrală a finanţat costurile acţiunilor militare ale României şi, totodată, a luat măsuri pentru temperarea inflaţiei”, arată un mesaj al președintelui României din timpul pandemiei.

Curs BNR pentru: Dolar

Euro – 4.8745 Lei (variația pozitivă +0.0020 Lei)

Dolarul a avut valoarea totală de 4.0100 Lei în cursul prezentat anterior, alături de variația negativă de -0.0018 Lei, conform informațiilor de pe site-ul oficial al sursei citate.

Curs BNR pentru: Euro

Dolar – 4.0209 Lei (variația pozitivă +0.0364 Lei)

Moneda euro a avut în cursul anterior valoarea de–4.8743 Lei, alături de variația negativă de -0.0002 Lei, conform site-ului oficial al Băncii Naționale a României.

Curs BNR pentru: Liră sterlină

Liră sterlină – 5.5894 Lei (variația negativă -0.0533)

Moneda de circulație internațională a avut un total de 5.6714 de lei în curusl anterior, alături de variația pozitivă de +0.0192, conform Băncii Naționale a României.

BNR, reper de stabilitate instituțională de-a lungul istoriei românești moderne

„Îmi face o deosebită plăcere ca, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţare, să transmit felicitări Băncii Naţionale a României, un adevărat reper de stabilitate instituţională de-a lungul istoriei româneşti moderne. În contextul dificil cu care România se confruntă în această perioadă, pe fondul pandemiei de coronavirus şi al crizei economice asociate, politica monetară este un instrument cheie al stabilităţii şi relansării economice.

Modul în care vom răspunde provocărilor momentului depinde de strategia şi principiile pe care le aplicăm, de resursele şi instrumentele folosite, de rezilienţa şi credibilitatea instituţiilor noastre Banca Naţională a României face parte din eşalonul celor mai credibile şi solide instituţii şi sunt convins că rolul său cheie în asigurarea stabilităţii financiare va fi îndeplinit cu responsabilitate şi promptitudine, în cel mai eficient mod, astfel încât impactul crizei asupra vieţii românilor să fie cât mai redus cu putinţă”, arată preşedintele în mesajul adresat BNR pe site-ul oficial presidency.ro.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. S-a aflat marele adevăr: Face discret cu ochiul fascismului istoric
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro