Curs BNR pentru 11 octombrie 2022. Euro scade, ROBOR crește din nou
Curs valutar BNR pentru 11 octombrie 2022. Dolarul american continuă să se aprecize în raport cu leul românesc, iar euro pierde teren. De cealaltă parte, ROBOR la trei luni a crescut la 7,31%, air la șase luni a ajuns la aproape 8%. Piața bursieră europeană a încheiat și ziua de luni în scădere, pe fondul continuării volatilității.
Bursa europeană în dezechilibru!
Piețele europene au închis în scădere luni, în condițiile în care volatilitatea a continuat pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea economică și de înăsprirea politicii monetare a băncilor centrale.
Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat provizoriu în scădere cu 0,25%, iar principalele burse au închis mixt. Acțiunile tehnologice au condus pierderile, terminând ședința în scădere cu 1,7%. Între timp, acțiunile din sectorul comerțului cu amănuntul și cele din sectorul chimic au închis în creștere cu aproximativ 1,7%.
Pe lângă îngrijorarea legată de majorarea ratelor dobânzilor de către băncile centrale și de impactul acestora asupra creșterii economice, piețele din Europa au urmărit și evoluțiile din Ucraina, unde războiul dă semne de escaladare. Luni, mai multe explozii au lovit centrul capitalei ucrainene Kiev.
Acțiunile europene au urmat inițial sentimentul negativ la nivel global, investitorii mizând pe faptul că datele privind locurile de muncă din SUA de săptămâna trecută vor menține Rezerva Federală pe o traiectorie agresivă de majorare a ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, pierderile din deschidere au fost aproape șterse până spre sfârșitul dimineții.
Cursul valutar al zilei. Ce se întâmplă cu Euro astăzi, 11 octombrie 2022
Astăzi avem un nou curs, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu Euro astăzi, 10 octombrie 2022, și rubla rusească, în contextul actualei situații economico-geo-politice.
Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.
Curs valutar BNR pentru 11 octombrie 2022: Euro
1 euro = 4,9367 Lei (-0.0028 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9367 Lei, alături de o variație negativă de -0.0028 Lei.
Curs valutar BNR pentru 11 octombrie 2022: Dolar
1 dolar = 5,0896 Lei (+0.0005 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 5,0896 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0005 Lei.
Curs valutar BNR pentru 11 octombrie 2022: Lira sterlină
1 liră = 5,6185 Lei (-0.0138 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,6185 Lei, alături de variația negativă de -0.0138 Lei.
Rusia vrea modernizarea Sakhalin-1
Săptămâna trecută Rusia a emis un decret care îi permite să confiște participația de 30% deținută de Exxon Mobil și a acordat unei companii de stat rusești autoritatea de a decide dacă acționarii străini, inclusiv ONGC Videsh din India, își pot păstra participația în proiect.
De cealaltă parte, India menține un „dialog sănătos” cu Rusia și va analiza ceea ce i se oferă ca urmare a anunțatei revizuiri a proprietății proiectului de petrol și gaze Sakhalin-1, a declarat ministrul petrolului Hardeep Singh Puri pentru Reuters.
Citește și: Rusia și costul invaziei asupra Ucrainei: rubla a devenit o hârtie fără valoare
Curs valutar BNR pentru 11 octombrie 2022: Rubla rusească
1 rublă =0,0790 Lei (-0.002 Lei)
O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0790 Lei, alături de variația negativă de -0.002 Lei.
Indicele ROBOR stabilit de BNR pe 11 octombrie 2022
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează:
- Indicele ROBOR la o lună: 7.30
- Indicele ROBOR la trei luni: 8.03
- Indicele ROBOR la șase luni: 8.17
- Indicele ROBOR la douăsprezece luni: 8.30