Cuplul de la Mireasa care a luat o decizie surpriză. Ce i-au spus cei doi lui Dan Capatos
Dan Capatos a fost uimit în momentul în care un cunoscut cuplu de la emisiunea Mireasa a venit în platoul show-ului său pentru a face o dezvăluire surprinzătoare. Cei doi îndrăgostiți au luat o decizie care o să îi surprindă pe cei mai mulți telespectatori.
Dezvăluire spectaculoasă. Ce a transmis un cuplu de la Mireasa
Izabela și Blaze de la Mireasa sunt pregătiți să se căsătorească! Cei doi concurenți de la Mireasa nu mai vor să aștepte și își doresc să ajungă cât mai repede în fața ofițerului stării civile pentru a deveni, oficial, un cuplu căsătorit, așa că evenimentul emoționant deja a fost programat.
Cei doi au participat în emisiunea moderată de Dan Capatos, Xtra Night Show, unde au explicat că evenimentul o să aibă loc în luna octombrie. Blaze a reușit să obțină adeverința de celibat, așa că ei nu mai pot amâna cununia religioasă, ținând cont că acest act se obține foarte greu.
De asemenea, Blaze a mărturisit că nu știe dacă o să vină multe rude din partea lui, mai ales pentru că distanța este foarte mare, iar coronavirusul a schimbat multe reguli pentru călătorii. În același timp, cei doi speră să organizeze cununia religioasă la anul, iar acolo să participe mai multe persoane.
Nuntă la Mireasa. Izabela și Blade se căsătoresc
Concurentul de la Mireasa speră ca părinții săi să vină din Nigeria pentru a lua parte la una dintre cele mai importante zile din viața lui. Blaze și Izabela sunt extrem de îndrăgostiți, așa că abia așteaptă să ducă relația la o altă etapă și să se căsătorească.
De asemenea, Izabela și Blaze se vor cununa în biserică în momentul în care restricțiile se vor mai relaxa pentru a putea să aibă parte de mai mulți invitați. Astfel, familia concurentului din emisiunea matrimonială ar putea să viziteze și să admire România.
Ce au spus concurenții de la Mireasa despre evenimentul emoționant
Chiar dacă concurentul de la Mireasa este de altă religie, partenera lui a dezvăluit că nu este necesar ca el să adopte religia ei, așa cum se întâmpla în trecut. Cei doi se pot căsători în biserică, așa că abia așteaptă să aibă loc acest eveniment important din viața unui cuplu.
„Blaze: Din cauza distanței și a coronavirusului. Cred că o să vină mama și tata când o să o facem.
Izabela: Cununia civilă o avem în octombrie. El are o situație cu actul lui de celibat. (…) Anul viitor am vrea (n.r. cununia religioasă).”, i-au spus cei doi lui Dan Capatos.