- Săptămâna 02.12.2019 – 09.12.2019
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordvestice, iar în regiunile estice va fi deficitar. În restul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
- Săptămâna 09.12.2019 – 16.12.2019
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.
- Săptămâna 16.12.2019 – 23.12.2019
Temperaturile medii se vor situa peste cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
- Săptămâna 23.12.2019 – 30.12.2019
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toată țara.