Violența domestică este unul dintre cele cinci „rele” din România pe care orice guvern trebuie să le combată, spunea în urmă cu 17 ani Ion Iliescu, președintele României la acea vreme. De atunci și până astăzi, diferite ONG-uri au tras alarma asupra violenței domestice din România, care a crescut la cote alarmante. Gabriela Firea, ministrul cu un nou portofoliu la Ministerul Familiei, anunță noi facilități pentru victimele din violența domestică.
Încă de acum 18 ani, conform rapoartelor de țară, multe organizații românești pentru drepturile omului și grupuri pentru drepturile femeilor au raportat că violența domestică este frecventă în România. Aceeași sursă a furnizat, de asemenea, rezultatele unui sondaj al Organizației Națiunilor Unite din 2002, care a indicat că „45 la sută dintre femei au fost abuzate verbal, 30 la sută au fost abuzate fizic și 7 la sută au fost abuzate sexual„.
De-atunci și până astăzi lucrurile au avut o evoluție negativă, iar lipsa unu cadru legal de protecție a victimelor violenței domestice a accentuat și mai mult această situație. Asta până în 2020, când puși în fața acuzațiilor că România nu pedepsește eficient violența domestică, parlamentul a adoptat modificări care permit procurorilor să deschidă un dosar, chiar dacă victima nu depune plângere.
În octombrie 2020, Parlamentul României a adoptat o lege care permite statului să urmărească penal violența domestică chiar și atunci când victima a renunțat la plângerea împotriva presupusului agresor. Până acum, victima trebuia să depună o plângere înainte ca procuratura să poată deschide un caz. „Infracțiunile … săvârșite împotriva unui membru al familiei” pot fi acum urmărite în justiție la inițiativa statului, fără ca victima să depună plângere, așa cum era necesar anterior, se arată în modificarea legii.
Gabriela Firea, ministrul cu un nou portofoliu la Ministerul Familiei, anunță noi facilități pentru victimele din violența domestică. Conform acesteia, toate victimele dovedite vor avea parte de expertiză medicală gratuită, iar agresorilor li se va interzice să se apropie de victime prin ordine de protecție, și chiar monitorizați cu ajutorul unor brățări electronice.
„Avem nevoie, cât mai urgent, de toate instrumentele pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în situații disperate. Așa cum am făcut la Primăria Capitalei, încă din primul an de mandat, nu voi sta cu mâinile în sân. Un prim pas este acordarea acestui sprijin financiar pentru victimele violenței domestice. Este nevoie de protecție pentru toți cei aflați în situații de violență în familie.
Prevenirea și combaterea violenței domestice trebuie să fie incluse în strategiile locale. Agresorii trebuie să fie ținuți la distanță de victime și să poate acele brățări electronice, acolo unde există ordin de protecție emis de instanță. Voi avea discuții aplicate cu reprezentanții Ministerului de Interne ca proiectul brățărilor electronice să se aplice din 2022. Legea este în vigoare și este nevoie doar de resursele financiare pentru sistemul informatic de monitorizare” a declarat Gabriela Firea.