Cauți să atragi bogăția și norocul în viața ta? Poți începe prin a investiga modul în care portofelul tău are capacitatea de a demara acest proces. Află cum încurajezi cosmosul să îți îndeplinească dorințele financiare. Potrivit regulilor Feng Shui, portmoneul ar trebui să fie ordonat și curat în orice moment. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru te învață cum să atragi banii.
Înainte de a-ți dezvălui secretele Lidiei Fecioru, află că Feng Shui, tradus literal ca „vânt-apă”, este o filozofie și o practică străveche de aranjare a obiectelor pentru a optimiza fluxul de energie, echilibru și armonie între oameni și mediu. Se spune că oricine poate îmbunătăți aceste fluxuri cu scopul de a atrage mai multă bogăție și fericire.
Un domeniu cheie în Feng Shui implică belșugul și norocul. Poți avea o situație financiară bună prin modul în care îți gestionezi portofelul. Contează foarte mult culoarea, forma și locul în care ții portmoneul.
Dacă vrei să folosești puterea Feng Shui pentru a atrage bogăție și noroc, culoarea portofelului tău este foarte importantă. De pildă, negru este o culoare foarte populară pentru portofele și, din fericire, aceasta simbolizează prosperitatea și belșugul. Dacă vrei o avansare în carieră sau să dai lovitura în afaceri, aceasta este culoarea ideală pentru tine.
Albastrul este un simbol al apei, ceea ce însemnă că banii îți vor curge printre degete. Așadar, această culoare nu este recomandată. O variantă bună este maro (reprezintă pământul). Este o culoare care promovează și încurajează economisirea. Verdele încurajează ofertele de muncă. Prin urmare, un portofel verde este recomandat antreprenorilor care caută idei și noi oportunități. Galbenul este, de asemenea, o alegere excelentă pentru culoarea portofelului, deoarece este direct legată de economii.
În filosofia chineză, roșu reprezintă focul care arde bogăția, așa că nu este o recomandare bună pentru culoarea portofelului. Deși rozul ar putea atrage un nou iubit, nu este culoarea indicată de Feng Shui pentru atragerea norocului.
Potrivit bioenergoterapeutului Lidia Fecioru, nu ține niciodată un portofel murdar sau tocit: „El poate spune foarte multe despre atitudinea despre bogăţie şi despre abundenţă”. În el trebuie să ai mereu un bilețel pe care ai scris o rugăciune. Exclude chitanţele, cărţile de vizită vechi sau bonurile, portmoneul este pentru bani. Banului îi place ordinea, susține experta, de aceea este indicat să ții cont de sfaturile sale.
„Trebuie învăţată chestia asta ca să eliminăm blocajele. Dacă s-a rupt, trebuie schimbat. Trebuie să mai punem şi o dorinţă acolo. Să transferăm din energia noastră. Dumnezeu nu ne vrea nici proşti, nici săraci”, a explicat Lidia Fecioru la TV.