Cum speră Larisa Drăgulescu să se îmbogățească rapid: „Aștept cu nerăbdare” (exclusiv)
Larisa Drăgulescu așteaptă nerăbdătoare invitația lui la nunta lui Marian Drăgulescu, fostul ei soț, care recent a anunțat că se însoară, pentru a treia oară. Până atunci, aceasta a mărturisit, în exclusivitate pentru impact.ro, în ce a investit două milioane de euro, bani câștigați din colaborarea cu un site de adulți.
Modalitatea prin care Larisa Drăgulescu vrea să se îmbogățească rapid
Fostul sportiv Marian Drăgulescu, în vârstă de 41 de ani, nu se dezice de căsătorie, chiar dacă a trecut prin două divorțuri. Va face nunta cu Simona, femeia alături de care și-a găsit mult dorita liniște. Prima lui soție, Larisa Drăgulescu, chiar l-a încurajat să facă din nou pasul marele pas spre altar.
„Mă bucur pentru Marian că și-a găsit liniștea într-o fată care pare ca îl completează perfect. Avem o relație foarte bună și aștept să mă invite la nuntă!”, a declarat Larisa, în exclusivitate pentru impact.ro.
În urmă cu 14 ani, Larisa și Marian au divorțat, însă ambii sunt implicați extrem de mult în creșterea celor doi copii. La sfârșitul anului trecut au trecut prin mari emoții atunci când când fiica lor a fost operată la cap, intervenție chirurgicală care, în sfârșit, i-a rezolvat problemele cu auzul.
„În prezent, Beatrice aude foarte bine cu ambele urechi. Mai avem doar câteva luni de reglaje auditive pe care le facem la Timișoara și sperăm să nu ne mai confruntăm niciodată cu acea cholesteatoma care nu ne-a dat pace câțiva ani”, a mai spus Larisa Drăgulescu.
Laria Drăgulescu, investiție de două milioane de euro
Larisa Drăgulescu a reușit să câștige foarte mulți bani din colaborarea cu un site de adulți, acolo unde își etalează fotografiile în ipostaze sexy. Aceasta a dezvăluit în ce a investit sumele uriașe, câștigate în 2-3 ani, de aproximativ 2 milioane de euro.
„Voi colabora și anul acesta cu acel site, unde îi aștept pe cei care vor să mă vadă diferit decât în aparițiile mele de zi cu zi. Pentru doar 20 dolari pe lună, merită să mă descopere așa cum nu pot alții. Sunt o femeie căreia îi place să arate bine. Investesc în imaginea mea, însă am și profit de pe urma faptului că am grijă de mine.
Am strâns bani pe care i-am investit deja în mai multe proprietăți, pe care le închiriez. În afară de asta, aștept cu nerăbdare să fie gata salonul de înfrumusețare la care se muncește de câteva luni bune. Încă vreo 2-3 luni și va fi gata. S-a recondiționat absolut toată clădirea de la zero, de aceea a durat foarte mult”.
În plus, Larisa este și protagonista unui videoclip provocator, ”Visele mele”, în care apare alături de bunul ei prieten, Fabio Niță, dar și de Jasmina.