Nu se știe ce înseamnă, de fapt, votul ”contra” în alegerile comuniste, fictive în esență, deoarece candidații erau toți de la același partid. Cum se ”vota” pe vremea lui Nicolae Ceaușescu?
Nicolae Ceaușescu a fost primul lider al țării după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din anul 1947, care avea să conducă în premieră destinele românilor. În cadrul Plenarei CC al PCR, 25-26 martie 1974, s-a decis ca instituirea funcției de președinte al Republicii Socialiste România și înaintarea către Marea Adunare Națională a propunerii alegerii lui Ceaușescu în funcția de Președinte al RSR.
O dată la patru ani, el avea să fie reales de Marea Adunare Națională(MAN), dar nu de popor, ci de deputații aleși de popor pentru a-l reprezenta în MAN. De altfel, alegerile din România erau fictive, deși existau campanii electorale, iar procesul de votare era similar cu cel de astăzi și prezentat ca fiind democratic. Alegătorii participau fie de teamă și obligație, fie din datoria pe care o simțeau față de un sistem autopropus, ori pentru prilejul de a socializa sau de a-și manifesta indignare, pe cât posibil, față de sistem.
Circumscripțiile electorale de dinainte de 1989 nu erau prea diferite, ca și concept, față de cele de acum. Adică totul se raporta în funcție de numărul de locuitori, se țineau cont de regiuni, județe etc. Diferența, potrivit unui foste primărițe de comună hunedoreană, ce a stat la vorbă cu jurnaliștii de la totb.ro, era că „alegerile erau un proces preparat dinainte: candidaţii nu se autopropuneau pentru a fi deputaţi (la nivel comunal, municipal, judeţean sau în Marea Adunare Naţională), ci erau propuşi de oficiali locali, de organele de partid mai cu seamă”. Rezultatele erau faraonice, căci la fiecare scrutin, zeci de mii de oameni se asigurau că alegerile se desfășoară în mod corect. Tot ei se îngrijeau ca cei care erau la conducere aveau să obțină peste 99% dintre voturi.