Cum se simte Ianis Hagi, de fapt. Gică Hagi a recunoscut: câte luni stă fiul lui pe bară

de: Năstase Mirabela
12 02. 2022

Cum se simte Ianis Hagi, de fapt. Gheorghe Hagi a spus câte luni va sta fiul lui pe bară, după ce fotbalistul în vârstă de 23 de ani a suferit o accidentare grea, în urma căreia s-a produs o ruptură la ligamentul încrucișat anterior. Ianis a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, iar Gheorghe Hagi a vorbit la finalul partidei dintre Farul Constanța și FC Voluntari, care s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru constănțeni, despre starea de sănătate a fiului său.

Cum se simte Ianis Hagi, de fapt

Gheorghe Hagi a spus că Ianis Hagi se reface după accidentarea suferită și că a intrat și într-un program de reabilitare, împreună cu ceilalți jucători accidentați din formația antrenată de Giovanni van Bronckhorst.

„Ianis e bine, e conștient, ați văzut mesajul pe care l-a scris imediat. E focusat, e bine și conștient că a avut un ghinion mare. Cum a spus și el, va învăța din toate și o să se facă mai puternic. Face parte din joc, e riscul meseriei pe care și l-a asumat de când a fost tânăr. Din păcate, s-a întâmplat într-un moment extraordinar al lui, foarte bun.

Asta e, o să stea 6 luni, cât are, doctorii de acolo știu. Moralul e bun, vrea să facă orice, să facă un program cu Rangers de reabilitare post-operatorie care să îl facă să ajungă iar ca nou. E încrezător, puternic. E mai puternic decât mine la modul de a muncii. Pot spune că m-a depășit deja, el e chiar 100% profi.

Cum a zis Gerard, teama lui e că Ianis stă prea mult pe teren. Îi place și sperăm să revină mai repede. Oricum, după ce revine trebuie să îi mai dai 2 luni să își revină la forma anterioară. Asta e, face parte din joc și el e încrezător. Are oameni care încearcă să îl ajute să își revină, îl iubesc și au grijă de el”, a mărturisit Gică Hagi în cadrul conferinței de presă de după meci.

Ianis Hagi are probleme serioase cu accidentarea

De altfel, Hagi Jr. anunțase inițial că va lipsi aproximativ șase luni, dar potrivit spuselor lui Van Bronckhorst, Ianis Hagi ar putea sta departe de teren între 6 și 9 luni.

”A avut un ligament încrucișat. Am avut și eu această accidentare. Recuperarea durează între șase și nouă luni. Dacă socotim, atunci este posibil ca el să rateze începutul sezonului următor. Cred că nu este greu de făcut acest calcul matematic.”, a spus a spus antrenorul Van Bronckhorst.

Amintim că pe 21 ianuarie, Ianis Hagi a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept, în timpul meciului cu Stirling din Cupa Scoției.