Încă de acum trei ani, PNL anunța modificarea legislației în vigoare, privind vârsta de pensionare. Ulterior, ajunși în coaliția de guvernare, inclusiv PSD anunța aceeași măsură, iar premierul Nicolae Ciucă își asuma acest proiect de lege. S-a dorit încă de la început egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei, iar din acest an se pare că lucrurile încep să se schimbe, cel puțin pentru viitoarele pensionare.
Unul din subiectele sensibile din legea pensiilor a fost și este, în continuare, vârsta de pensionare. Deși s-au vehiculat tot felul de idei, de egalizare a vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, nu s-a concretizat nimic până acum. De anul acesta, însă, se pare că lucrurile se vor schimba, mai ales în ceea ce le privesc pe viitoarele pensionare.
Cu alte cuvinte, începând din 2022, vârsta de pensionare pentru femei a crescut la 63 de ani. De anul viitor, vârsta se va majora cu încă un an, conform noului cadru legislativ. Până în 2035 vârsta legală de ieșire la pensie a femeilor va ajunge să fie egală cu cea a bărbaților, adică 65 de ani.
„Am avut o creştere a vârstei de pensionare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă la bărbaţi au crescut vârstele de pensionare de la 56 de ani la 65 de ani, în cazul femeilor vârstele de pensionare au început să crească de la 55 de ani, ajungând la 63 de ani în anul 2023.
Apoi, urmează egalizarea vârstelor de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii la 65 de ani, în orizontul de timp 2035. Acest lucru se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranţele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări.”, a spus Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii.
În februarie anul curent, după mai multe negocieri în cadrul birourilor de partid, și în cadrul coaliției de guvernare, s-a decis ca punct de lucru pe agenda guvernului, creșterea vârstei de pensionare. Declarațiile de la acel moment ale oficialilor PNL erau că majorarea va fi asumată de actuala guvernare, dând și o cifră, mai exact vârsta de 70 de ani.
Cu alte cuvinte, deși până în 2035 vârsta de pensionare a femeilor va fi egală cu cea a bărbaților, va fi necesară o nouă modificare a legislației, pentru ca cele două categorii să ajungă la același barem, și anume vârsta de 70 de ani, ca vârstă de pensionare. Decizia luată în februarie era comentată de partenerii de coaliție, PSD, declarând atunci:
„A fost o discuție la Cotroceni la începutul anului în care am susținut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB pus din pix de dl Ghinea de la USR.
Domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru”, arată Budăi într-un comunicat de presă.
Rămâne să vedem dacă, în cele din urmă, autoritățile vor cădea de comun acord, sau nu, asupra vârstei egale de pensionare între femei și bărbați și dacă se va menține baremul de 65 de ani, sau se vor lua în considerare cele anunțate în februarie.