Peste 4 zile, toți românii vor sărbători cu mare fast trecerea dintre ani. Așa că azi vom vorbi despre cum se răcește șampania corect, de fapt. După cum prea bine știți, este o băutură mai rafinată care necesită o atenție mai deosebită.
Una dintre băuturile care nu poate să lipsească, niciodată, de pe masa de Revelion este sticla cu șampanie sau vinul spumant. Această băutură se consumă în condiții mai speciale, comparativ cu alte băuturi alcoolice, informează clickpentrufemeie.ro. Îți vom prezenta câteva trucuri pe care să le folosești și tu de Anul Nou.
Şampania vine din regiunea Champagne din Franţa și este mult mai scumpă. Vinul spumant are un preț mai modic la raft și este extrem de accesibil românilor de rând. Șampania a apărut în secolul al XVII-lea, cu ajutorul unui călugăr. Numele lui era Dom Perignon și avea 19 ani când s-a stabilit la mănăstirea Saint-Pierre din Hautvillers, din regiunea Champagne.
Acolo, tânărul călugăr Dom Perignon avea sarcina de a merge în pivniță și de a rezolva o problemă majoră pe care producătorul de șampanie o avea. Din cauza procesului de fermentație al alcoolului și a materialului din care erau făcute sticlele, 20% din ele explodau. Ceea ce, chiar și în zilele noastre, este totuși o risipă considerabilă.
Așa că tânărul călugăr Dom Perignon a găsit sticle mult mai goase decât cele inițiale și apoi a descoperit și dopul de plută. Cam asta este, mai pe scurt, apariția șampaniei.
Această băutură rafinată se servește la 8-10 grade Celsius. Temperatura variază în funcție de vechimea pe care o are sticla cu șampanie. O sticlă mai proaspătă se va răci la 8 grade, iar o sticlă mai veche de șampanie sau vin spumant se va răci la 10 grade. NU se depozitează, niciodată, la congelator!
Vrei să răcești sticla în frapieră? Atunci trebuie să urmezi acești pași: se ia frapiera curată, se pune gheață în ea, un pahar cu apă și un pumn de sare grunjoasă. Mișcă puțin sticla în frapieră pentru a amesteca ingredientele și pentru a accelera procesul de răcire.
Dacă nu ai frapieră, mai avem un truc genial pentru tine. Îți va răci sticla de șampanie sau vin spumant în doar câteva minute. Ia un prosop de bucătărie, udă-l cu apă rece și apoi pune sticla în frigider, normal. Vestea bună e că acest truc cu prosopul ud funcționează pentru orice sticlă cu băutură.
Un alt truc genial este cu paharul de șampanie. Unii consideră că este ok să pună gheață în băutură. Adevărul este că așa vei reuși doar să strici gustul. Ia paharul și doar răcește-l folosind gheață, cum faci vara paharelor de șpriț. În paharul cu șampanie nu se pune niciodată gheață, ci doar fructe (căpșuni tăiate pe jumătate, struguri tăiați pe jumătate, felii de clementine etc, toate ținute în congelator în prealabil).