Vedeta anilor 90 în materie de deserturi era cu siguranță tortul Pădurea Neagră. Multe persoane asociază gustul acestui tort cu gustul copilăriei. Iată ce trebuie să faci!
Foarte multe persoane se întreabă cum pot realiza acest tort. Din fericire, bucătarii vin în ajutorul nostru cu o rețetă simplă și la îndemâna oricui. Pentru prepararea acestui desert vei avea nevoie de:
Citește și: Cum faci corect blatul de tort. Secretul pe care îl știu cei mai buni cofetari din lume
Primul pas constă în decongelarea vișinelor. Este indicat ca acest pas să se facă cu o seară înainte. După ce acestea s-au decongelat, este important să le strecurăm. Sucul rezultat ne va fi de folos în momentul în care vom însiropa blatul. Pentru un gust mai bun este indicat să adaugi două linguri cu zahăr pudră.
Următorul pas constă în tăierea blatului în trei felii care să aibă aceeași grosime. Cu cât acestea sunt mai egale, cu atât tortul va arăta mai bine. După ce ne-am asigurat că blatul este tăiat în felii egale, putem trece la frișcă.
Pentru realizarea acesteia vom avea nevoie de un mixer sau de un robot de bucătărie. Într-un bol adăugăm zahărul rămas dar și smântâna pentru frișcă. Pentru un gust mai bun, putem adăuga esență de vanilie.
Folosindu-ne de mixer, amestecăm până când obținem consistența dorită. Dacă aceasta nu cade de pe tel, înseamnă că este gata.
Citește și: Creme pentru tort care se prepară rapid. Nu vei mai pierde mult timp în bucătărie
Când toate ingredientele sunt pregătite, putem trece la montarea propriu zisă a tortului. Pentru acest pas, vom avea nevoie de o farfurie dar și de o formă de tort.
Pe farfurie se pune prima felie de blat, care se însiropează cu sucul de vișine. Când blatul este înmuiat, putema dăuga și un strat de frișcă, peste care punem câteva vișine. Procedăm la fel și cu primul și al doilea blat. Când tortul este ansamblat se pune la frigider pentru două ore.
Doar după ce a stat la frigider îl putem decora. Cu ajutorul unei spatule, întindem surplusul de frișcă. La final adăugăm fulgii de ciocolată.
Citește și: Rețeta simplă a lui Jamie Oliver pentru blatul de tort. Mai ușor de atât nu există