Ucraina se pregătește pentru un posibil atac rus! Situația tensionată din aceste zile de la granița dintre Ucraina și Rusia a pus pe jar politicienii lumii. Pe de-o parte Vladimir Putin cere retragerea trupelor NATO din zonă. De cealaltă parte, Joe Biden și oficialii NATO amenință cu sancțiuni drastice, dar în același timp sunt dispuși să negocieze. Din păcate, la mijloc sunt prinși ucraineni, fie civili, fie soldați. Zona balcanică a Europei fierbe zilele astea și cel care poate stinge „focul” este chiar Vladimir Putin.
Președintele statului Ucraina, dar și membrii NATO, știu că ucrainenii într-o confruntare directă ar pierde în fața Rusiei, iar asta este una din verigile slabe. La aproximativ 500 de metri de separatiștii susținuți de ruși, un grup de soldați din Ucraina așteaptă o luptă de care aceștia sunt siguri că va avea loc.
Deși există tensiuni, majoritatea soldaților ucraineni sunt împăcați cu ideea că vor da piept cu marea armată rusă a lui Vladimir Putin. Corespondeții CNN aflați în Ucraina sunt surprinși de cât de relaxați sunt soldații ucraineni în fața unui iminent atac.
„Ei au îmbrățișat inevitabilitatea. Vorbeam cu unul dintre soldați și mi-a spus: Este inevitabil. Am acceptat această inevitabilitate a unui atac. Și apoi a avut loc o mică ceartă între doi soldați.
Unul a spus: Rușii nu vor trece granița, vor ataca dinspre mare, adică Marea Azov., spune coerspondetul foto pentru CNN, Timothy Fadek.
În Muratove, un oraș ucrainean aflat la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina de linia frontului, oamenii sunt mult mai nervoși decât soldații, a declarat Fadek, dar și ei par a fi resemnați cu soarta lor.
„Un alt soldat nu a fost de acord cu aceste două evaluări și a spus: ‘Nu, atacul va veni din Belarus’. Oamenii din Ucraina s-au resemnat. Dar sunt extrem de relaxați.
Pe fețele lor nu se citește nici măcar o urmă de nervozitate. Sunt pregătiți să lupte. Sunt pregătiți de mulți ani. Ei nu vor să facă asta. I-am întrebat: „Vreți acest război?”. Și ei au spus: ‘Bineînțeles că nu’”, a declarat același Timothy Fadek
Tensiunile dintre Ucraina și Rusia sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar o acumulare de trupe rusești în apropierea graniței a stimulat temerile că Moscova ar putea lansa în curând o invazie.
Kremlinul a negat că plănuiește să atace, susținând că sprijinul NATO pentru Ucraina constituie o amenințare tot mai mare pe flancul vestic al Rusiei.