Cum se poartă, de fapt, Adelina Pestrițu și Virgil, când cred că nu îi vede nimeni

Cum se poartă, de fapt, Adelina Pestrițu și Virgil, când cred că nu îi vede nimeni
Cum s-a îmbrăcat Adelina Pestrițu de ziua fiicei ei. Gestul făcut la petrecere

Apar foarte des pe rețelele sociale, în special pe Instagram, acolo unde Adelina Pestrițu, în vârstă de 33 de ani, are peste 1,4 milioane de fani, dar tot imaginile reale, surprinse pe stradă, sunt cele mai frumoase și mai ”vânate”. Adelina are însă norocul să arate bine și în viața reală, nu doar în lumea virtuală, astfel că nu se ferește deloc de paparazzi. Iată cum a fost surprinsă la începutul acestei luni.

Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica lor, împreună la Zoo

Se pare că soții Adelina Pestrițu și Virgil Steblea gravitează în jurul fiicei lor, micuța cu ochi verzi pe nume Zenaida Maria, care pe data de 3 august va împlini doi ani. Astfel, la începutul lunii iunie, cei trei au ieșit să se relaxeze la Zoo Băneasa, grădina fiind redeschisă publicului de pe data de 15 mai, odată cu primele măsuri de relaxare luate de autrități, după starea de urgență. Celebra familie a avut ocaazia de a vedea șu puii de muflon, noii locatari de la Zoo Băneasa, care s-au născut în perioada când publicul nu avea acces.

Sursa foto Click!
Sursa foto Click!

Cum s-a îmbrăcat Adelina Pestrițu

În timp ce Virgil își ținea fiica în brațe, strâns lipită de piept, Adelinei Pestrițu i-a revenit sarcina de a căra o geantă, un rucsac și geaca micuței. Cu părul prins, așa cum nu nu apare foarte de des și cu cum probabil nu o vom mai vedea în scurt timp, deoarece bruneta s-a tuns recent, și îmbrăcată cool, dara lejer, cu jeanși, geacă de piele și ciocate, Adelina Pestrițu a demonstrat că în familie nu face pe diva. Astfel, cei trei s-au plimbat, au văzut animalele și au petrecut o după-amiză cu totul specială și relaxantă.

Adelina Pestrițu este una dintre cele mai în vogă vedete de la noi. Are mulți admiratori pe pagina de Instagram, fiind una dintre cele mai urmărite personaje din România pe rețelele de socializare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI