Cum se înțelege Roxana Ciuhulescu cu fostul soț: „Discutăm strict despre copil, nu pot să zic că am rămas prieteni” EXCLUSIV

de: Andreea Archip
01 08. 2022

Roxana Ciuhulescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Silviu Bulugioiu, bărbatul cu care s-a recăsătorit în 2018, la un an după divorțul de Mihai Ivănescu. În 2017, vedeta punea punct mariajului de peste 10 ani, din care are o fetiță, Ana Cleopatra, în vârstă de 14 ani. Fosta concurentă de la Survivor susține că are o relație civilizată cu tatăl fiicei sale, dar că nu au rămas prieteni.

Cum se înțelege Roxana Ciuhulescu cu fostul soț

Roxana Ciuhulescu este fericită în formula actuală, alături de Silviu Bulugioiu, de fiul lor Cezar și de Ana Cleopatra, fiica ei din prima căsătorie.

Chiar dacă ea și primul soț au divorțat în urmă cu 5 ani, se pare că nu și-au reglat conturile, drept dovadă stă procesul de partaj pe care vedeta i l-a deschis și care a fost amânat de mai multe ori. Astfel stând lucrurile, cei doi au convenit să aibă o relație civilizată și să își asume responsabilitățile de părinți pentru Ana.

„Suntem în relații ok, ținând cont că este tatăl primului meu copil. Ne respectăm, discutăm strict despre copil, dar nimic altceva, nu pot să zic că am rămas prieteni. Ana merge la el din când în când, este o relație civilizată să îi spun”, a declarat, pentru Impact.ro, Roxana Ciuhulescu. Fostul ei soț și-a găsit fericirea în brațele unei japoneze, cu care s-a și căsătorit între timp.

Prin urmare, Roxana Ciuhulescu exclude din start ipoteza de a petrece o vacanță alături de Ana și de tatăl ei, dacă s-ar ivi o astfel de situație.

„Nu cred că o să ajungem vreodată în faza asta, pentru că nu suntem prieteni, ne respectăm, suntem părinții acestei fetițe și ca atare cu maturitate tratăm totul, dar nu ajungem așa de departe”, a subliniat fosta concurentă de la Survivor.

Roxana Ciuhulescu: “Mi-aș dori foarte tare încă un copil, dar…”

Fosta vedeta TV are doi copii și i-ar fi surâs ideea de a avea o familie mai mare. A renunțat la idee, fiind cumva forțată de împrejurări.

„Mi-aș dori foarte tare încă un copil, dar trebuie să o spun cu multă sinceritate că mă sperie vremurile care vin, m-a speriat tare situația din Ucraina. Copiii sunt ușor de făcut, ba chiar aș spune plăcut, dar sunt greu de crescut și vremurile nu sunt deloc ușoare și nu vreau să-l sacrific pe niciunul dintre ei.

Pur și simplu vreau să le ofer o viață decentă, să am posibilități să îi trimit la studii, să îi întrețin, să nu le lipsească absolut nimic”, a povestit, pentru Impact.ro, Roxana Ciuhulescu.

Își dorește să revină pe micul ecran

Roxana Ciuhulescu a participat la Survivor România 2022 și susține că este în continuare atrasă de televiziune, ea prezentând, în urmă cu mulți ani, o emisiune la Pro TV. Până când va apărea o propunere în acest sens, ea se concentrează asupra proiectelor aflate în desfășurare.

„Eu și soțul meu avem o Academie de Off-Road și suntem organizatori ai unei etape din campionatul național de off road. În septembrie avem etapa noastră care va fi a șasea în calendarul sportiv.

La Târgoviște facem an de an și ne concentrăm, pentru că este un eveniment care strânge la start 70-80 de echipaje și trebuie să fie foarte bine organizat. Mă atrage televiziunea, sper să merg mai departe că e vorba de auto sau de sport”, a adăugat ea.