Din băiatul rebel de pe vremuri, acum este un soț și un tată exemplu! Codin Maticiuc se poate numi un bărbat împlinit, căci are o carieră de succes și o familie minunată! Codin și soția sa, Ana Pandeli, sunt părinții a trei copii frumoși: două fiice, Smaranda și Ilinca, și un băiețel din relația anterioară a Anei, dar pe care Codin îl consideră ca fiind copilul lui. Bărbatul a fost prezent la Gala Premiilor Gopo 2024, îmbrăcat într-un costum negru, elegant. Codin a primit premiul pentru Cel Mai Vândut Film! Acesta ne-a oferit un interviu exclusiv despre rolul de tată a trei copii, dar și despre filmările care vor avea loc în scurt timp pentru un nou lungmetraj.
Codin Maticiuc se poate numi un bărbat împlinit, căci se bucură de trei copii minunați împreună cu Ana. Fiul cel mare este al Anei Pandeli din fosta relație, însă Codin îl consideră pe băiat ca fiind propriul său copil. Pe rețelele sociale, Codin postează frecvent filmulețe cu cele două fiice, Smaranda și Ilinca, mai ales că cele două reușesc mereu își surprindă părinții atunci când aleg să discute în profunzime anumite subiecte. Chiar de curând, Smaranda și-a surpins mama cu un bilețel de dragoste:
„Mami, te rog, iartă-mă că uneori mai plâng, dar eu te iubesc atât de mult! Când plâng mă gândesc la momentele fericite ale noastre. Când vii tu nu mai plâng atât de tare, pentru că în acele momente când am stat singură, cu gândurile mele, m-am calmat.
Eu te iubesc până la cer, până la Planetă, nu am cuvinte să îți spun cât de mult te iubesc. Fiind copilul tău, care cred că ai cea mai mare slăbiciune pentru mine, pentru că sunt cea mai bună dintre ei.”, i-a spus Smaranda mamei sale, Ana Pandeli, clipul fiind postat pe rețelele sociale.
Codin Maticiuc a vorbit despre cele două fetițe, dar și despre fiul cel mare în vârstă de 14 ani:
„Smaranda are un vocabular…Vine și Ilinca tare din urmă. Ilinca este foarte veselă, Smaranda este mai melancolică. Chiar sunt speciale!
Mă gândesc că uneori sunt mai subiectiv, dar uite mai vin oameni și îmi zic! S-a întâmplat ceva acum câteva zile. M-am urcat într-un lift cu Smaranda, mergeam la kineto, toți copiii mei fac kineto.
Eu nu o duc foarte des, dar nu știam exact etajul. Am întrebat-o la ce etaj și mi-a zis ușor reținută că la etajul 4. Am întrebat-o dacă crede sau știe sigur, iar eu mi-a spus: ‘Cred că știu!’ Ce să fac? M-a închis! Chiar era etajul 4. Smaranda nu pot să zic că și-a găsit o înclinație, încă este devreme.
Aștept să își găsească băiatul, care face 14 ani anul ăsta. Face balet, dar face cam forțat. Tot ce înseamnă muncă…greu!”, ne-a declarat Codin Maticiuc, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Fiul vitreg al lui Codin Maticiuc a jucat verisiunea copilului Ilie Piciu în „Miami Bici” 1 și 2. Mario are aproape 14 ani, iar Codin este în spatele lui la fiecare pas, pentru a-l susține în ceea ce își dorește să facă:
„Băiatul face bine. Merge la școală, face mult sport, multe sporturi face. Este ok! Zice că vrea actorie, câteodată zice că vrea să fie actor, dar nu îl simt dedicat, deși a jucat în ambele Miami Bici, verisiunea tânără a lui Ilie Piciu.
A zis că vrea să facă niște cursuri, i-am zis să vadă programul, prețurile, să îmi spună și mă ocup eu, dar el nu s-a ocupat. Eu m-am oferit să plătesc, dar nu a mai continuat. Eu vreau să văd că își dorește!”, ne-a mai dezvăluit Codin Maticiuc, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Codin Maticiuc a dat zvonul în țară! În iulie, august vor începe filmările pentru un nou lungmetraj, iar așteptările sunt foarte mari:
„Cel mai apropiat este un film care se va filma vara asta. În iulie, august filmăm. Va fi cu mașini, nenorociri, aici pe străzi, în Capitală. Va fi nenorocire. O să auzi cu urechiile, noaptea. Îți vei dori să terminăm mai repede filmările!
Va fi o altă formulă. Eu cu o altă echipă de oameni. Eu am așteptări mari, este îngrozitor de scump. Trag la nenorociri, la bani mulți! Până acum s-au scos banii!”, ne-a dezvăluit Codin, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Video: Mihai Robu