Poporul dac nu era format doar din războinici înverșunați, care au uimit lumea antică cu determinarea și curajul lor, ci și din femei care au așteptat răbdătoare reîntoarcerea bărbaților acasă. Erau deosebite, din toate punctele de vedere. Cum se îmbrăcau femeile din Dacia; cum își puneau în evidență fragilitatea.
Dacii, strămoșii românilor de astăzi, au o istorie tumultoasă, ce ascunde numeroase detalii misterioase, începând chiar cu originea numelui lor. Termenul „daci” provine de la cuvântul „daos”, care în limba frigiană veche însemna „lup”. Acest simbol a reprezentat o particularitate cheie pentru poporul dacic.
Nu despre acest detaliu vom vorbi în materialul de astăzi însă, ci ne vom opri atenția asupra modului în care se purtau femeile la vremea respectivă. Reprezentantele sexului frumos din poporul dacic ieșeau întotdeauna în evidență cu ajutorul unor detalii deosebite, chiar și pe câmpul de luptă.
Femeile dace purtau un fel de rochii lungi, care ar fi fost realizate, potrivit cercetătorilor în istorie, din cânepă sau in. Când vremea era nefavorabilă, aveau grijă să se acopere, peste rochii, cu mantii cu glugă.
„Conform reprezentărilor şi informaţiilor păstrate, putem aprecia că îmbrăcămintea femeilor din Dacia era compusă din cămăşi asemănătoare iilor de azi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi sau cu mâneci scurte, fuste până în pământ, peste care, uneori, se purta o mantie amplu drapată”, arată un text publicat pe enciclopedia-dacica.ro.
Rochiile compuse dintr-un singur material sau din două, sub forma unei bluze și a unei fuste lungi până în pământ, erau asortate cu o basma nelipsită de pe capul femeilor. Când condițiile meteorologice erau nefavorabile, reprezentantele sexului frumos din Dacia înlocuiau basmaua cu o glugă.
De cele mai multe ori, femeile din Dacia umblau desculțe. Totuși, există informații despre care cercetătorii spun că sunt suficient de consistente pentru a concluziona faptul că acestea optau, cel puțin ocazional, pentru purtarea opincilor sau a călțunilor, încălțări din piele asemănătoare opincilor.
Pe monumentul din satul românesc Adamclisi pot fi observate femei care făceau parte dintr-o clasă socială înaltă. Acestea aveau un stil vestimentar diferit de cel al clasei de jos. Purtau tot rochii sau bluze și fuste până în pământ, însă la mijloc prezentau brâie care le accentuau talia. Decolteul era unul amplu.
Femeile aristocrate din Dacia căutau articole vestimentare elaborate, chiar piese de import. Se aranjau întotdeauna în fața oglinzilor de cea mai bună calitate. Broderia reprezenta un element cheie pentru ținutele reprezentantelor sexului frumos din această clasă socială.
Deși se spune că femeile, dar nu numai purtau haine albe în perioada dacică, descoperirile cercetătorilor contrazic această perspectivă. Reprezentantele sexului frumos apelau la tot felul de ingrediente naturale pentru a vopsi materialele, astfel încât să prezinte ținute atractive.
Monumentul de la Adamclisi dezvăluie și modul în care purtau părul femeile din perioada dacică. În scenele de luptă, acestea prezintă părul cu cărare pe mijloc, adunat din față către spate, pentru a forma un fel de coc. Alte plăcuțe arată femei cu păr foarte blucat, încadrându-le fața sau cu cosițe împletite.
„Cercetările arheologice ne fac cunoscute astăzi o varietate considerabilă de obiecte de podoabă. Discutate în ansamblu, este foarte dificil de delimitat o categorie care să fie asociabilă exclusiv feminităţii, atât colanele, lanţurile, torquesurile, brăţările, verigile, falerele, fibulele, inelele, cât şi pandantivele şi chiar cerceii putând fi, în fapt, în uzul ambelor sexe. Impasul este parţial amortizat de aceleaşi reprezentări artistice figurative deja amintite.
Imaginea feminină de pe falera de la Galice are la gât mai multe colane; chipul de pe medalionul de lut ars descoperit la Sarmizegetusa este împodobit cu o diademă; în celebra sa reprezentare în bronz descoperită la Piatra Roşie, Bendis are fruntea încinsă cu o bentiţă; figurile feminine de pe falerele de la Lupu poartă o podoabă stranie, ce pare alcătuită dintr-un şir de falere, iar una dintre ele poartă ceva similar şi în jurul capului”, arată sursa citată.
Un detaliu interesant este faptul că femeile din Dacia își tatuau corpul, potrivit informațiilor expuse de Romulus Vulcănescu în lucrarea „Mitologia română”. Însă nu procedau aidoma bărbaților lor, care își tatuau întregul corp, chiar și fețele.
„Femeile îşi tatuau părţile ce le scoteau în evidenţă gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele şi pulpele”, a notat Romulus Vulcănescu în lucrarea „Mitologia română”.