Cozonacul este un preparat care nu lipsește niciodată de pe mesele de sărbători ale românilor. Are o istorie fascinantă, deși puțini o cunosc. Playtech Știri îți explică cum se făcea cozonacul în 1871. Rețeta a fost publicată în cartea de bucate „Buna menajeră”, a Ekaterinei Steriady, ce făcea parte din biblioteca personală a Regelui Carol I.
Cozonacul este un fel de pâine dulce tradițională, populară în multe țări din Europa de Este, inclusiv în România, Bulgaria, Serbia și Ucraina. În ciuda faptului că se află întotdeauna pe mesele de sărbători, puține gospodine îi cunosc istoria. Rădăcinile acestui preparat se află în pâinea din antichitate, ce era considerată sacră.
În România, cozonacul este unul dintre preparatele de bază de Paște. Originile acestuia pot fi urmărite până la daci. Ei obișnuiau să gătească o pâine dulce ce purta denumirea „dacia”. Atunci, era preparată din făină, miere și nuci. De-a lungul timpului, rețeta a suferit modificări, cozonacul transformându-se în forma pe care o știm astăzi.
În timpul Imperiului Otoman, rețeta de cozonac a fost influențată de bucătăria turcească și a presupus folosirea următoarelor ingrediente: zahăr, lapte și unt. În secolul al XIX-lea, cozonacul a devenit popular în România, fiind adesea servit la ocazii speciale, cum ar fi nunțile și botezurile.
Astăzi, cozonacul este o parte importantă a bucătăriei și culturii românești și este savurat de oameni de toate vârstele pe tot parcursul anului. Desertul pus pe mese în prezent poate să conțină ciocolată, stafide sau nuci. Cu toate acestea, rețeta tradițională include, de regulă, făină, zahăr, drojdie, lapte, ouă și, uneori, vanilie sau coajă de lămâie.
Paștele este o sărbătoare foarte importantă pentru români, iar cozonacul nu lipsește de pe masa nimănui în această perioadă. Unele gospodine obișnuiesc să îl gătească cu o cruce sau alte simboluri religioase deasupra, făcând trimitere astfel la învierea lui Iisus Hristos. Este o tradiție consacrată în familiile ce practică anumite religii.
Cozonacul se prepară de obicei cu ingrediente de sezon, cum ar fi ouăle și fructele uscate, care sunt ușor de găsit în această perioadă a anului. Puține gospodine știu însă cum se gătea acest desert în perioada anilor 1870. Rețeta a fost dezvăluită în lucrarea „Buna menajeră” și presupune folosirea unui ingredient aparte, ce oferă savoare preparatului: untul.
„Buna menajeră” este o carte de bucate redactată de Ekaterina Steriady. A fost publicată în anul 1871 la Galați, în Tipografia Otto Bielig. Potrivit informațiilor furnizate de specialiștii care se ocupă de administrarea cărților, aceasta a făcut parte din biblioteca personală a Regelui Carol I.
„Pentru a prepara acest fel de cozonaci, se ia una oca de făină şi se amestecă cu una oca de lapte, 150 dramuri drojdie de bere, un gălbenuş de ou, mestecând-se până face spume, şi apoi se lasă de dospeşte de căldură.
Când aluatul va fi gata, să fie pregătite 75 gălbenuşuri bătute în oală cu jumătate de oca de zahăr, răzătură de la o lămâie, 10 dramuri apă de flori şi un păhărel de rom. Toate acestea, amestecate cu polonicul şi puse în covată, unde sunt puse 4 oca floare de făină şi împreună cu aluatul dospit şi sarea trebuitoare, începeţi a frământa adăugând o litră de lapte, apoi să fie pregătit 175 dramuri unt pe care-l veţi pune în aluat, oprind însă puţin pentru a unge covata cu mâinile.
Se frământă bine până face beşici, se lasă de dospeşte şi se unge o masă uscată cu unt, unde veţi aduna cozonacii. De voiţi împletiţi, se pune pe hârtie unsă, iar de nu, ungeţi tingirile şi-i puneţi în ele numai pe jumătate. Se lasă apoi de cresc până se umple tingirile, se ung cu ou pe deasupra şi se dau în cuptor”, arată un fragment din cartea de bucate „Buna menajeră” (1871).
Paștele este un moment de sărbătoare și de ospăț în România, iar cozonacul nu poate lipsi niciodată de pe mese. Este adesea servit alături de alte mâncăruri tradiționale, cum ar fi friptura de miel, drobul sau ouăle fierte și vopsite în diverse nuanțe.