Cum se congelează corect peștele, de fapt. Greșeala majoră pe care o fac românii
Cum se congelează corect peștele și ce greșeală majoră trebuie să eviți. Se știe, de altfel, că peștele este un aliment care se poate altera foarte ușor.
Cum se congelează corect peștele, de fapt
Știind că peștele se poate altera foarte ușor, este indicat să îl cumperi proaspăt și să îl gătești în câteva ore. Însă dacă vrei să îl congelezi și să îl păstrezei în condiții optime, trebuie să ai în vedere un întreg proces ca să îl congelezi corect.
Trebuie să știi că peștele congelat se poate păstra până la șase luni dacă este slab și de la 2 până la trei luni dacă este gras. El se mai poate păstra la congelator și între 4 și 6 luni, dacă este gătit. Dacă peștele este afumat, el rezistă numai până la două luni. Iată la ce să fii atent când cumperi pește.
Mai întâi, trebuie să verifici dacă peștii au ochi strălucitori, dacă au branhiile roz, dacă carnea este fermă, dacă solzii sunt intacți și se percepe um miros de mare.
Un alt element după care poți să te ghidezi atunci când vrei să cumperi peşte este să optezi pentru un pește dintr-un loc care nu miroase urât, iar peştele este păstrat în gheaţă. Poți să alegi peştele care miroase dulce sau sărat, ca marea, și nu unul care miroase a acru şi chimicale.
Apoi, trebuie să te asiguri că fileul nu are sânge la suprafață și să cureți toți solzii. După aceea, se spală peștii cu apă rece și se pun într-o pungă curată și uscată.
Este bine să congelezi peștele tăiat în bucăți și nu întreg. În ce privește temperatura congelatorului, ea trebuie să fie adecvată, atingând 0 până la -6 grade C. De asemenea, mai poți să adaugi o mână de sare grunjoasă ca să ajuți conservarea și să previi proliferarea bacteriilor.
Un alt aspect important pentru congelarea peștelui este alegerea unui ambalaj corect, etanș. Astfel că pungile pentru congelare sunt ideale pentru asta, iar condițiile optime de depozitare sunt create dacă peștele este vidat. De asemenea, peștele ambalat ar trebui să fie apoi marcat cu data depozitării, greutatea și tipul peștelui.
Cum să decongelezi peștele
Cel mai indicat este să decongelezi peștele în frigider. Iar dacă folosești peștele în ciorbe, el poate fi gătit și semi decongelat, însă peștele care va fi gătit la cuptor sau la tigaie trebuie decongelat complet. Peștele este recomandat pentru consum cel puțin o dată pe săptămână.