Cum să nu mai sforăi în fiecare seară. Trucurile utile care te ajută să nu îți mai enervezi partenerul de viață
Atunci când suntem obosiți și când nu reușim să ne odihnim un număr mai mare de ore pe zi, extenuarea fizică poate duce la apariția sforăitului. Iată câteva trucuri geniale pentru a te ajuta să ai un somn liniștit și neîntrerupt pe parcursul nopții.
Trucuri geniale ca să nu mai sforăi noaptea
Sforăitul este unul dintre cei mai mari unitari ai umanității. Putem recunoaște cu mâna pe inimă că, la un moment dat, cu toții am pierdut ore bune de somn auzind pe cineva care sforăia zgomotos lângă noi în pat sau în camera alăturată. Mai mult de atât, un studiu italian a intervievat mii de participanți și a constatat că aproape o cincime din subiecți obișnuiau să sforăie.
Deși acest obicei nu te afectează pe tine, sforăitul poate fi extrem de neplăcut pentru persoanele care sunt în preajma ta atunci când dormi. Din fericire, știința a aflat cum să oprești sforăitul sau cel puțin câteva modalități de a ajuta la oprirea acestuia.
Pentru început, specialiștii îți recomandă să dormi pe o parte, nu pe burtă sau pe spate, așa cum o fac cele mai multe persoane care ajung să sforăie zgomotos pe parcursul întregii nopți.
Statisticile spun că schimbarea poziției de somn poate schimba acest obicei. Alcoolul crește, de asemenea, probabilitatea unei nopți zgomotoase, așa că încercați să evitați să beți o bere, un pahar de vin sau orice altceva înainte de a merge la culcare.
Cum scapi de sforăit dacă ai sare în cameră sau bei apă
Dacă aceste măsuri nu dau rezultate, specialiștii vă recomandă să treceți la soluții semnificative, precum pierderea în greutate.
„Dacă sunteți supraponderal, pierderea în greutate poate fi foarte eficientă la scăderea dimensiunii țesuturilor care înconjoară căile respiratorii”, a declarat Neil Kline, medic somnolog la American Sleep Association.
De asemenea, un alt truc esențial pentru ca oamenii să nu mai sforăie este să facă aerosoli și să schimbe pernele pe care dorm în mod regulat. De ce? Explicația este simplă. Pernele pot conţine alergeni care vă pot pune în dificultate respirația.
Un alt truc genial este să beți foarte multă apă. Hidrataţi-vă cu cel puţin 2 l de apă pe zi pentru a avea un somn liniştit, fără zgomote neplăcute.
Un alt secret pentru a opri sforăitul este să ții în dormitor puțină sare într-un bol. Acest lucru te va ajuta să-ți desfunzi căile nazale și să ai un somn liniștit, pe tot parcursul nopții. Este indicat să dormi cel puțin 7 ore pe noapte pentru a te odihni cum trebuie.