20 apr. 2021 | 12:19

Ce se întâmplă în corpul tău dacă îți e somn ziua, de fapt. Specialiștii au dat verdictul

Sănătate
Ce se întâmplă în corpul tău dacă îți e somn ziua, de fapt. Specialiștii au dat verdictul
Ce semnifică oboseala din timpul zilei?

Ce semn indică somnolența în timpul zilei? Multora ni se face câteodată somn în timpul prânzului. Ce se întâmplă în corpul nostru dacă avem această senzație? Specialiștii vin cu detalii în urma unui studiu recent finalizat.

Ce semnifică starea de somnolență din timpul zilei? Ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău?

Somnul e unul din cele mai importante nevoi. Fără acesta nu am putea funcționa, iar chiar și lipsa indicată de minimum 8 ore este un pas în spate de la a ne folosi toată atenția și concentrarea asupra activităților pe care le avem de făcut.

Tuturor ni s-a întâmplat de multe ori să ni se facă somn pe timpul zilei pentru că am dormit, dar nu suficient sau am avut un somn neodihnitor. Calitatea somnului e cea care contează enorm, dar aici revin în prim-plan alimentația, mișcarea, hidratarea și cele petrecute de peste zi care afectează psihicul. O cauză a somnului venit pe nepusă masă în timpul zilei ar putea fi narcolepsia.

Există numeroși factori care duc la instalarea hipersomniilor, iar una din ele este aceasta – tulburare care are 4 simptome importante: accese subite de somn, pierderea bruscă a tonusului muscular (cataplexie), halucinaţii (vizuale, auditive sau tactile) şi paralizii de somn. Aceasta este diagnosticată când atacurile de somn survin zilnic pe parcursul a minimum 3 luni.

Sfaturi pentru un somn calitativ

-Evitati consumul de alcool inainte de culcare; desi alcoolul scade latenta somnului, adormire mai rapida, acesta modifica calitatea somnului, cu treziri in noapte.
Diminuati consumul de cafea, aceasta poate determina tulburari de somn chiar si la 10 – 12 ore de la consum. Iar bauturile cofeinizate actioneaza ca diuretice. Regula ar fi sa nu mai beti cafea dupa pranz.

-Evitati sa beti prea multe lichide seara deoarece va puteti trezi noaptea pentru necesitati fiziologice.
Renuntati la fumat deoarece fumatul determina tulburari de somn. Nicotina este un stimulant ce interfera cu somnul. De asemenea, fumatorii sufera de sevraj la nicotina in timpul noptii, ceea ce supeficializeaza somnul, arată cdt.babeș.ro.

Adresează-te medicului dacă prezinți aceste simptome:

  • oboseala sau somnolenta diurna excesiva, adormire in momente nepotrivite
  • sforait insotit de pauze de respiratie
  • tulburari de adormire sau de mentinere a somnului, necorectate dupa imbunatatirea stilului de viata
  • somn neodihnitor
  • durere de cap matinala frecventa
  • senzatie de amorteala, crampe in picioare sau brate in timpul noptii
  • somn agitat, cu trairea viselor
Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care să le trimiți familiei și prietenilor de sărbătoarea Nașterii Domnului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Dezvăluirile care schimbă tot. Adevărata rețea care l-a propulsat Călin Georgescu
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cât costă hainele pe care le poartă Marcel Ciolacu într-o zi în care merge la Guvern. Ce spune premierul despre pantofii care au garanție pe viață
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro