Cum s-a salvat Tavi Clonda de la colaps financiar, în pandemie: „Da, am avut noroc”

de: Ana Chivu
30 12. 2021

Tavi Clonda a făcut parte din categoria oamenilor care a avut mult de suferit din cauza crizei sanitare. Acesta a rămas fără spectacole și evenimente, dar a reușit cumva să ajungă din nou pe linia apei din punct de vedere financiar.

Tavi Clonda, despre perioada pandemiei: cum s-a salvat financiar?

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul din cele mai iubite cupluri de vedete de la noi, iar fanii adoră faptul că au proiecte comune. Aceștia au fost colegi în cadrul show-ului ‘Te vreau lângă mine’, iar mai apoi au acceptat provocarea de a realiza un reality show la Antena Stars.

Cei doi au trecut prin momente mai grele din cauza pandemiei pentru că artistul nu a mai putut susține la fel de mult familia după ce și-a pierdut cântările. Prezentatoarea și soțul ei au oferit un interviu în care au explicat cum le-a mers în această perioadă.

Criza sanitară i-a pus în situații dificile, dar soții au știut să iasă la suprafață și să meargă înainte. Bruneta a mărturisit că s-a simțit din punct de vedere financiar partea lipsă a partenerului său, dar totul s-a mai liniștit de când au apărut colaborări pentru Tavi.

”Evident că Tavi a fost mai afectat de pandemie. Dar nici la mine n-a fost mai uşor. Şi eu am avut o perioadă de vreo şase luni în care am stat. Pentru că atunci când a început pandemia, eu tocmai ce terminasem un proiect şi lucram la altul, dar televiziunile au stopat atunci tot.

S-a simţit asta şi din punct de vedere financiar şi mai ales din punct de vedere psihologic, pentru că nu ştii încotro s-o apuci. Şi, practic, am rămas amândoi acasă cu doi copii mici şi cu ratele care veneau în continuare de la bancă.

Aşa că a trebuit să ne scuturăm un pic şi să o luăm de la capăt. E adevărat că la mine lucrurile s-au întâmplat mai repede, dar şi la Tavi au mai apărut colaborări…”, a mărturisit Gabriela Cristea.

„Da, am avut noroc”

Cântărețul a declarat că a avut noroc în acest timp cu câteva proiecte care l-au ajutat să nu-și piardă din avânt, dar desigur că și din punct de vedere financiar. Concret, emisiunea ‘Te cunosc de undeva’ l-a salvat și l-a făcut să iubească la fel muzica și televiziunea, dar și pasiunea pentru show.

„Da, am avut noroc cu „Te cunosc de undeva“ – e un proiect care pe mine m-a salvat şi psihologic, şi financiar, atunci când toată lumea stătea pe-acasă şi era doar o mână de oameni cântăreţi care puteau să cânte undeva.

Dar ideea este că trebuie să găsim în noi înşine o motivaţie. În continuare cred că lucrăm cu toţii la chestia asta – să ne regândim traseul, să ne reinventăm”, a mai detaliat bărbatul, pentru okmagazine.ro.