25 aug. 2021 | 17:42

Cum s-a distrat Alexandra Dinu în Mamaia. Jurata de la Românii au talent a atras toate privirile

Monden
Cum s-a distrat Alexandra Dinu în Mamaia. Jurata de la Românii au talent a atras toate privirile
Cum a fost surprinsă Alexandra Dinu în Mamaia. Vedeta și-a uluit fanii

Alexandra Dinu este una dintre cele mai îndrăgite vedete, dar aceasta nu stă pe gânduri în momentul în care își dorește să aibă parte de o petrecere de pomină! Aceasta a fost surprinsă chiar în Mamaia, unde a atras toate privirile românilor.

Alexandra Dinu, surprinsă în Mamaia. Cum a apărut vedeta într-un club de fițe

Vedetele nu pot să stea departe de cluburile de fițe din Mamaia. Stațiunea de pe litoralul românesc strânge, weekend după weekend, numeroși petrecăreți ce își doresc să își expună starea materială bună, dar și să se distreze alături de prieteni.

Alexandra Dinu nu s-a gândit de două ori atunci când a venit vorba de o fugă la mare, așa că aceasta a fost surprinsă alături de două prietene la Loft Mamaia, un club preferat de foarte multe celebrități din România atunci când vine vorba despre locațiile exclusiviste de pe litoralul românesc.

Așa cum a obișnuit pe toată lumea, blondina s-a îmbrăcat elegant, dar ținuta aleasă a avut și o notă senzuală, potrivit Cancan. Aceasta a purtat o salopetă albă, cu un decolteu amplu, așa că nu mulți au putut să se abțină să nu o remarce în momentul în care a apărut la Loft Mamaia.

Cu ce bărbați s-a iubit Alexandra Dinu. A marcat relații cu oameni cunoscuți

Alexandra Dinu este extrem de apreciată în showbiz-ul românesc, iar frumusețea ei a cucerit foarte mulți bărbați. Pe lângă relația pe care a avut-o cu Adi Mutu, blondina a captat atenția unor oameni bogați și cunoscuți, ba chiar a fost la un pas de căsătorie cu unul dintre ei.

În 2005, blondina îl cunoștea pe Carlo Cancellieri, un bancher extrem de cunoscut la Roma. Aceasta a fost cerută în căsătorie de către bărbat, dar cei doi nu au avut succes și s-au despărțit cu un an după logodnă. Apoi, vedeta s-a iubit cu Andrea Rizzoli Jr., fiul actriței Eleonora Georgi.

Aceasta a trăit o poveste de dragoste alături de producătorul de filme între anii 2008 și 2012, dar relația lor nu a avut succes. În viața ei a apărut apoi Luca Bastianello, colegul din serialul ‘Rosso San Valentino’. Blondina era la un pas să meargă spre altar alături de bărbat.

„Luca e o persoană liniștită, e modest, umil. Nu îi place viața de noapte, nici cluburile. Am căutat o astfel de persoană, fiindcă nici mie nu îmi plac. Luca îmi corespunde. Ne pregătim și pentru pasul cel mare. O să ne căsătorim.”, spunea ea în 2013.

După relația cu Luca Bastianello, Alexandra Dinu l-a cunoscut pe Jeffrey Greenstein. Totuși, chiar dacă s-au iubit timp de 7 ani, aceștia s-au despărțit destul de recent, iar bărbatul și-a refăcut viața alături de modelul Salome Chandler.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
RECALCULAREA PENSIILOR NU este POSIBILĂ! JUDECĂTORII au DECIS pentru acești ROMÂNI
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată noul iubit al Ceraselei de la Insula Iubirii. Primele declarații despre bărbatul care l-a înlocuit pe Rareș
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro