Cum reduci facturile la energie, gaze și întreținere cu 90%. Ce trebuie să faci din start
Cum reduci facturile la energie, gaze și întreținere cu 90%. Există o soluție pe care trebuie să o pui în practică, din start, deși, în România, o astfel de soluție este încă una destul de rară și puțini români știu de ea. Iată despre ce este vorba, mai exact!
Cum reduci facturile la energie, gaze și întreținere cu 90%
Dacă îți propui să ai costuri reduse la facturile de energie, de gaze și de întreținere, atunci varianta potrivită pentru tine ar fi o casă pasivă. Iată ce presupune asta și cât costă să îți construiești o astfel de locuință.
În țara noastră, astfel de case sunt încă destul de rare, asta pentru că puțini sunt cei care le construiesc și la fel de puțini sunt cei care au cunoștință despre o astfel de casă.
Însă trebuie să știi că o casă pasivă nu face uz aproape deloc de sursele convenționale de încălzire și este construită în așa fel încât să îți asigure un interior cât mai confortabil, indiferent de ce temperatură este afară.
Însă pentru asta, foarte importantă este termoizolația locuinței, etanșeitatea, sistemul de ventilație, iar acestea sunt mult mai importante decât ar fi sistemul alternativ de alimentare cu energie.
Mai trebuie să știi, de asemenea, că o astfel de construcție costă mai mult decât cea a unei case obișnuite, dar ulterior costurile privitoare la întreținerea te pot face să te bucuri de alegerea făcută.
O casă pasivă te poate ajuta mult să economisești la facturile, iar costurile pentru încălzire sau răcire sunt mici, iar asta pentru că spațiile interioare luminoase te vor ajuta să îți dea încălzire pe durata întregii zile. Producătorii autorizați, de case pasive susțin ca o astfel de casă se construiește pe o structură de lemn stratificat.
Cât costă să construiești o casă pasivă
Casele pasive se adaptează rapid la încărcările din seism și au o structură de tip cutie, fapt care le ajută să preia încărcările seismologice și să revină la forma stabilă. Casele pasive sunt de aproape patru ori mai ușoare decât casele clasice, fiind mult mai rezistente la cutremur.
Pentru cei interesați de o astfel de casă, conform unei firme care se ocupă de construcția unei astfel de locuințe, prețul pe metru pătrat la construcția acesteia ajunge până la 675 euro/mp, însă trebuie să iei în considerare și costul terenului.
Dacă îți dorești o casă la cheie, cu toate finisajele rezolvate, grupurile sanitare, elementele de smart-home, atunci prețul poate începe de la 975 euro/ mp.
Spre exemplu, o casă de 71 de metri pătrați construiți și 52,50 mp utiliți, cu două camere, are un preț de pornire de la 50.572 de euro, adică cam cât ar valora un apartament vechi, într-o zonă de la periferia Capitalei.