Cum recunoști carnea de porc injectată. Ce ar conține, de fapt

de: Ana Chivu
05 06. 2022

Carnea injectată este cel mai bine păstrat secret din industrie. Majoritatea românilor au diete alimentare care cuprind și carne, motiv pentru care trebuie să fie atenți la ce cumpără din supermarket-uri și din magazine speciale. Mulți evită produsele procesate precum salamuri sau mușchi file ca să scape de E-uri, dar alții sunt introduși pe scară largă prin tehnica numită ,,injectare”. Ce trebuie să știe toți consumatorii!

Cum să recunoști carnea de porc injectată: ce conține

Mulți evită mezelurile pentru a scăpa de E-uri, dar o parte din compușii deloc plăcuți organismului nostru sunt ulterior introduși prin procedura numită ,,injectare”.

Carnea rezistă în galantare și trei săptămâni după dopajul cu acul și seringa. Informațiile despre carnea injectată care se vinde pe piața din România sunt încă vagi.

Un scandal uriaș a izbucnit în Marea Britanie în urmă cu patru ani, după ce marile lanțuri au fost obligate să precizeze pe etichetă sortimentele care erau injectate.

Declicul n-a sosit însă și la noi, timp în care românii continuă să consume chiar mai multe semipreparate decât ar trebui, fără să aibă în vedere câtă carne este ,,dopată”.

Injectarea cărnii în țara noastră e practicată pe scară largă și a devenit uzuală. Cei care nu o fac au transformat subiectul în marketing, precizând pe ambalaje că marfa lor nu a suferit nicio astfel de modificare. Cu toate astea, cazurile de genul acesta sunt destul de rare.

,,Practic cumpărăm numai jumătate din cantitatea de carne pe care o plătim”

Cu toții trebuie să știe faptul că apa, sarea și conservanții cu care sunt injectate preparatele le fac să aibă un aspect cât mai lucios pentru a-și păstra aspectul chiar și o lună. Astfel, dacă vezi o bucată apetisantă de salam sau mușchiuleț de port/vită afumat, nu te mai arunca să îl cumperi.

„Practic cumpărăm numai jumătate din cantitatea de carne pe care o plătim, restul e substanţa cu care a fost injectată: apă, sare, coloranţi chimici”, explică dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetari Alimentare din Bucureşti.

Care este rolul injectării

Indiferent că vorbim despre bacon, pastramă, pulpe de pui, piept dezosat sau carne macră de porc sau vită, oricare dintre ele trece prin procesul de injectare. La fabricile de procesare a cărnii se injectează mai ales costița și pulta.

„Rolul injectării este pentru a matura carnea cât mai repede, în 24 de ore ea să fie gata, bună pentru preparate sau ca materie primă pentru comerţ”, explică într-un filmuleţ postat pe Youtube, maistrul instructor Sabou Gheorghe, de la Colegiul Tehnic Transilvania.