Cum râdea Prinţul Charles de problemele de sănătate ale Prințesei Diana. Biata femeie!
Prinţul Charles râdea în fața unei situații extrem de serioase care o privea pe Prințesa Diana . Fiul Reginei Elisabeta a II-a glumea pe seama problemelor de sănătate pe care le avea mama copiilor săi.
Gluma făcută de Prințul Charles la adresa Dianei: Prințesa suferea atunci de depresie și bulimie
Mariajul legendar dintre Prințul Charles și Prințesa Diana este și acum sub lupă. Acesta este readus periodic în atenția publicului, mai cu seamă acum după un documentar în șase părți difuzat pe CNN cu titlul Diana.
Într-unul din episoade experții regali au discutat răspunsul fiului Reginei la afecțiunea cu care s-a luptat soția sa în primii ani de mariaj – bulimia. Prințesa Diana nu s-a simțit deloc bine și a leșinat în timpul unui tur regal din anul 1986, în Vancouver, Canada.
Charles a minimalizat afecțiunea ei și a insistat ca aceasta să participe la recepția din seara în cauză, susținând că nu este cazul să fie atât de dramatică. Fiul moștenitor al coroanei a făcut o glumă câteva ceasuri mai târziu la adresa mamei copiilor săi, în timpul recepției, punând-o într-o lumină proastă în fața personalităților aflate acolo.
„…motivul real pentru care ea a leşinat”
„Soţia mea se simte mult mai bine acum faţă de cum era mai devreme, în timpul după-amiezii, iar acest lucru se datorează vremii extrem de plăcute din British Columbia. Vremea şi atmosfera generală fertilă au ajutat-o să fie însărcinată cu sextupleţi, motivul real pentru care ea a leşinat”, a spus atunci Prințul Charles.
Secretarul de presă al cuplului s-a văzut nevoit a doua zi să infirme știrea cum că prințesa era însărcinată. Biograful regal Sally Bedell-Smith a comentat pentru documentarul menționat anterior că Charles a arătat o lipsă cruntă de empatie pentru starea de sănătate a soției, lucru care indica din nou că nu mai ținea la Diana și că mariajul lor devenea ceva insuportabil și luat în derâdere în special de el. Amintim că Prințesa Diana a suferit de depresie și bulimie în toată perioada anilor ’80.
”Soțul meu și-a pus mâna în jurul taliei mele și a spus «Ești un pic dolofană aici, nu-i așa?» și acest lucru a trezit ceva în mine”, explica Diana. ”Imi amintesc prima dată când m-am îmbolnăvit. Am fost atât de încântată, pentru că am crezut că acesta este rezultatul eliberării tensiunilor.
Prima dată când am fost măsurată pentru rochia de mirească aveam 29 de inch în jurul taliei, iar în ziua în care m-am căsătorit aveam 23. Acest lucru s-a întâmplat din februarie până în iulie”, mărturisea Prințesa, conform The Sun.