Cum poți să participi la Șef Sub Acoperire dacă ai o firmă cu cel puțin 20 de angajați
De joi, 12 septembrie, de la 21:30, toți telespectatorii din România pot urmări ce face un Șef sub acoperire, numai la PRO TV! Emisiunea va fi săptămânală. În fiecare ediţie câte un director va experimenta mai multe job-uri în propria companie, fără ca angajaţii să-i cunoască adevărata funcţie. Emisiunea „Şef sub acoperire“, este realizată după formatul internaţional „Undercover Boss“. Formatul a fost lansat în Marea Britanie în anul 2009 şi a fost produs până în acest moment în 19 ţări, printre care se află şi Statele Unite ale Americii, Polonia, Australia, Franţa şi Germania.
Cum poți să participi la emisiunea Șef sub acoperire
Săptămânal, emisiunea duce câte un director sub acoperire, care va experimenta mai multe job-uri în propria companie. În fiecare departament, un angajat îi va fi mentor și va încerca să-l inițieze pe șef în tainele companiei și ale job-ului respectiv.
Odată aflat sub acoperire, şeful va afla la prima mână, necenzurat, care sunt lucrurile care funcţionează, va afla despre angajaţii model şi nu numai), dar şi despre diverse probleme. Întreaga experienţă va schimba atât modul în care şeful îşi priveşte propria companie, cât şi cum privesc angajaţii propriul loc de muncă.
Șefii se deghizează și se infiltrează printre angajați
Companii mari, ale caror produse/servicii le folosim cu totii, vor avea, timp de mai multe zile, un “nou angajat”: sefii companiilor intra sub acoperire si trec la munca – matura strazi, impart colete, fac blatul de pizza si multe altele.
Fiecare manager trece prin transformări de aspect importante, pentru a nu fi recunoscut de angajații săi. Odată ce a îmbrăcat haina de angajat, managerul va încerca să găsească modalități de îmbunătățire a activității companiei și va recompensa subalternii care muncesc din greu pentru binele tuturor.
Cum ajunge șeful un simplu angajat
Cei mai mulți angajați nu-și cunosc personal managerul general sau directorul. Plecând de la această premisă, șeful cel mare va putea trece mai ușor drept un simplu angajat. Sau, cel puțin, așa cred cei mai mulți dintre ei.
În afară de machiaj și perucă, barbă sau/și mustață, modificarea formei feței și multe alte trucuri demne de filmele de Hollywood, șeful va avea o altă poveste de viață: nume nou, istoric complet diferit de cel real, un alt CV. Cu această nouă poveste va încerca să se infiltreze printre angajații săi pentru a culege informații prețioase despre mersul afacerii sale și despre moralul angajaților.
Emisiunea a înregistrat audiențe record
Ajunsă la ediția cu numărul patru, emisiunea Şef sub acoperire se bucură de succes, înregistrând audiențe impresionante (1.250.000 de telespectatori în primele ediții), mai ales datorită poveștilor ieșite din comun, care țin publicul cu sufletul la gură în spatele micilor ecrane.
Dacă deții o firmă cu cel puțin 20 angajați și vrei să sa descoperi ce funcționează și ce nu în propria companie și, mai ales, dacă se descurcă și cum se descurcă angajații, te poți înscrie la preslecție pentru a participa la emisiunea Șef sub acoperire.