Cum obții despăgubiri pe un zbor anulat. Câte sute de euro vei primi înapoi

Cum obții despăgubiri pe un zbor anulat. Câte sute de euro vei primi înapoi
Cum să obții despăgubiri pentru un zbor anulat?

După ridicarea restricțiilor, tot mai multe zboruri din întreaga lume au avut întârzieri sau au fost anulate. Clienții pot cere despăgubiri companiilor aeriene pe care le-au ales pentru cursa dorită. Toți oamenii au dreptul să facă asta. „Acest lucru este valabil chiar în condițiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ”, spune directorul ANPC. Care sunt pașii și cum trebuie să procedezi?

Cum poți solicita despăgubiri pentru un zbor anulat: ce trebuie să faci?

Turiștii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, arată reglementările europene. Acest lucru se poate petrece chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a postat câteva recomandări și sfaturi pentru clienți având în vedere că în perioada aceasta se cumpără mai multe pachete de servicii turistice.

,,Ştiaţi că, conform Reglementărilor UE EC 261, puteţi avea dreptul să solicitaţi până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat? Acest lucru este valabil chiar în condiţiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, puteţi face o sesizare la #ANPC, dar şi la #eccromania”, a subliniat pe Facebook directorul ANPC.

Călătorii trebuie să fie atenți

Toți călătorii trebuie să fie atenți la achiziția unui pachet de servicii turistice și să ceară toate informațiile legate de destinație, cazare, transport, servicii de masă și modelitatea de plată a acestora. Agenția de turism este obligată să ofere aceste amănunte în scris, în vederea încheierii unui contract.

„Agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la:

-localitatea de destinaţie
-rută de parcurs
-mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora
-tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora; serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie
-durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării
-informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur”, susţine oficialul ANPC în postarea sa.

Informații de la agenție

Mai mult decât atât, agenția de turism de unde îți achiziționezi biletul/pachetul de călătorie trebuie să ofere informații privind:

  • cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi termenul pentru achitarea restului de plată
  • numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru informarea turistului, în
  • caz de anulare a călătoriei turistice
  • posibilităţi de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistentă în caz de boală, accidente şi altele asemenea durata pentru care operează oferta turistică.