Cum l-a schimbat Meghan Markle pe Prințul Harry. Jurnaliștii britanici au dezvăluit tot

de: Iulia Statie
25 08. 2021

Relația dintre Meghan Markle și Prințul Harry a fost în atenția tuturor încă de când aceștia au decis să își ia adio de la îndatoririle regale și să se mute în America pentru a duce o viață independentă. Iată că au ieșit mai multe detalii la iveală despre cum s-a schimbat nepotul Reginei Elisabeta!

Ce se întâmplă cu Prințul Harry de când s-a căsătorit cu Meghan Markle, de fapt

Meghan Markle, o fostă actriță, a reușit să îl cucerească pentru totdeauna pe fiul Prințesei Diana. Totuși, ceea ce trebuia să fie un adevărat basm s-a transformat într-un coșmar după căsătoria lor, mai ales pentru că fiecare pas al Ducesei de Sussex era analizat de presa britanică.

Cei doi s-au decis, în cele din urmă, să plece din sânul Familiei Regale și să se mute în America alături de fiul lor, Archie. Timpul a trecut și Ducesa de Sussex a adus pe lume al doilea copil al cuplului, o minunată fețită, pe nume Lilibet Diana.

Totuși, jurnaliștii britanici au dezvăluit acum că Prințul Harry s-a schimbat radical de când a cunoscut-o pe partenera sa. Se pare că relația dintre acesta și fratele lui, Prințul William, s-a răcit de când Meghan Markle a apărut în viața sa.

„Mulți cred că faptul că William a crescut știind că într-o bună zi o să fie Rege, iar Harry nu avea un rol definit, a dus la o rivalitate între frații care erau considerați inseparabili.

Reputația lui Harry a fost aceea de a fi copilul regal sălbatic timp de ani de zile, iar imaginea lui William a fost una mult mai serioasă.

Unii spun că Harry s-a supărat pentru că nu era luat în serios, în ciuda serviciului său militar și a activității caritabile.”, a transmis expertul regal Richard Fitzwilliams, potrivit The Sun.

„Căsnicia cu Meghan l-a schimbat”

De asemenea, expertul regal a susținut că Prințul Harry, Prințul William și soțiile lor nu puteau să lucreze împreună. Cei doi frați au acum o relație bizară, iar Richard Fitzwilliam a mărturisit că mariajul cu Meghan Markle l-a schimbat pentru totdeauna pe fiul Prințesei Diana.

„Ideea ca William, Catherine, Harry și Meghan să lucreze împreună în ciuda rolurilor și personalităților diferite a fost un dezastru. Dar nimeni nu a prezis așa ceva.

Harry crede acum că a fost captiv Familiei Regale și că William este în prezent, dar că el nu își dă seama de acest lucru. Discuția dintre ei, confirmată pentru prima dată în documentarul ITV despre călătoria din Africa de Sud, este publică și serioasă.

Căsnicia lui cu Meghan l-a schimbat, fără îndoială.”, a mai zis expertul.