Giovanni Becali a fost la un pas să-l reprezinte pe Cristiano Ronaldo. Impresarul român s-a dus să-l vadă la Lisabona, dar nu a avut încredere în calitățile lui și nu a fost de acord să-i satisfacă doleanțele: o mașină Porsche Carrera. Portughezul este acum sportivul cel mai bine plătit din lume și va câștiga, în doi ani și jumătate cu Al Nassr, o jumătate de miliard de euro.
Cristiano Ronaldo a semnat la începutul anului un contract cu Al Nassr și va câștiga 200 de milioane de euro pe an: 100 de milioane de euro pe an din salariu și încă 100 de milioane de euro din contracte de publicitate care sunt deja parafate și au garanții. În total o jumătate de miliard de euro! Portughezul nu a fost reprezentat în această afacere de celebrul Jorge Mendes. Jucătorul s-a supărat că impresarul nu a reușit să-i obțină o înțelegere cu o echipă mare din Europa și l-a scos „din ecuație”. Starul de 37 de ani ar fi vrut să joace la Chelsea sau la Bayern Munchen.
„Unul fără celălalt nu ar fi ajuns acolo unde sunt astăzi, anume unul dintre cei mai buni jucători din lume, fără Mendes, Ronaldo probabil nu ar fi fost ce e azi și invers pentru că Jorge Mendes, fără Cristiano Ronaldo ar fi fost un agent anonim. Cu el s-a lansat și alături de el, pentru că atunci când îl ai pe Cristiano Ronaldo vin automat și alți jucători către tine, și-a deschis o ușă cu el”, a declarat Ciprian Marica.
Fostul atacant român a dezvăluit că Giovanni Becali a refuzat să colaboreze cu Cristiano Ronaldo și a scăpat printre degete „o mină de aur”.
„A fost un pariu, un pariu pe care am înțeles că l-a avut în mână și Giovanni Becali, îmi povestea Marius Niculae la un moment dat și a fost la o sclipire să îl semneze pe Cristiano. Marius mi-a povestit că a intermediat puțin discuția dintre Giovanni Becali și Cristiano Ronaldo”, a declarat Ciprian Marica la PRO Arena.
Giovanni Becali a confirmat că a fost foarte aproape să semneze un contract cu Cristiano Ronaldo. În anul 2002, Loți Boloni l-a chemat la Lisabona să vadă un jucător tânăr pe care îl promovase la echipa de seniori a lui Sporting. Impresarul nu a fost impresionat de fotbalistul care „se împiedica de minge” și a refuzat să-i dea o mașină Porsche Carrera. După câteva zile, portughezul a semnat cu Jorge Mendes.
„De câte ori mă întâlnesc cu Ronaldo, râde și îmi spune: «N-ai vrut să-mi dai o mașină!»”, povestea Giovanni Becali într-un interviu exclusiv acordat playtech.ro.