De mulți ani de zile, Oreste Teodorescu susține că ar fi găsit calea spre Divinitate, declarându-se împlinit cu stilul de viaţă ales. Realizatorul TV a vorbit, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, despre felul în care l-ar fi descoperit pe Dumnezeu, în timp ce curăța cartofi la o mânăstire.
Invitat în podcastul artistului Damian Drăghici, Oreste Teodorescu și-a pus sufletul pe tavă și a împărtășit una dintre cele mai impresionante experiențe ale vieții sale.
Fostul realizator TV a povestit cât de vivid a simțit prezența lui Iisus Hristos, acum mulți ani, în timpul unei vizite la Mânăstirea Oașa, județul Alba, fiind cuprins de spiritualitatea momentului.
„Am găsit acest izvor de Hristos la Mânăstirea Oașa. M-au curățat un pic mai mult întâlnirile de acolo. Au fost nopți în care l-am simțit, realmente, pentru prima dată pe Hristos că sălășluiește printre noi. Că vine și curăță cartofi printre noi.
M-am dus într-o noapte cu prietenul meu bun, să muncim și noi pe acolo, să-i ajutăm pe frați. La ora 3 dimineața a venit călugărul Ioan să ne spună – Hai să mergem la cartofi, că avem muncitorii aici care lucrează, la 8 vin oamenii, așa că trebuie să curățăm cartofi.
Ne-am dus trei speriați într-o cămăruță și era o piramidă de cartofi, erau sute de kile. A luat omul un cuțit, am luat și noi niște curățătoare și am început să curățăm cartofi.
Omul a început să spună rugăciunea inimii și am intrat într-o transă. La un moment dat s-a oprit, a preluat Doru (n.r. – prietenul său), apoi eu. Am ieșit din spațiu și din timp și ne-am oprit pe la 8 fără un sfert, după 5 ore.
Pe cuvânt de onoare, toți cartofii erau perfect curățați și era incredibil. Am plâns, m-a impresionat. Atunci mi-a spus fratele Ioan – Ai văzut cât de frumos curățăm cartofii, dacă vine și Iisus cu noi?”, a povestit Oreste în podcastul lui Damian Drăghici de pe Youtube.
Pe 24 februarie, Mircea Badea împlinește vârsta de 49 de ani, prilej cu care Oreste, fostul său prieten și coleg, i-a transmis un mesaj emoționant. Deși cei doi nu și-au mai vorbit de 10 ani de zile, controversatul jurnalist susține că nu-i poartă pică moderatorului emisiunii „În gura presei”.
„Noi nu am mai discutat din 2013, de când drumurile noastre s-au separat. Însă, din partea mea, nu pot să-i urez decât să aibă parte de lucruri bune!
Nu se pune în niciun caz problema de a-i transmite ceva negativ. Sau de a gândit negativ la adresa lui. Așa că-i urez numai de bine!
Am învățat, poate mai târziu, că nu e bine să spui, niciodată, niciodată! Așa că nu știu să vă spun dacă povestea dintre mine și fostul meu coleg se va putea relua într-o zi anume.
Lucrurile s-au întâmplat din vina amândurora și nu văd niciun rost acum să dau vina mai mult pe el decât pe mine”, a declarat Oreste, exclusiv pentru Playtech Știri.